Nelu Varga începe „revoluția”: schimbă din temelii strategia la CFR Cluj! ProSport a aflat că finanțatorul din Gruia a activat „planul B” după ratarea calificării în Conference League: ce îi va cere lui Dan Petrescu. EXCLUSIV

Ratarea calificării în grupele Conference League a complicat situația la CFR Cluj. Ardelenii au ratat șansa de a încasa banii de la UEFA, atât de necesari în strategia oficialilor din Gruia, astfel că Nelu Varga schimbă strategia și îi va cere lui Dan Petrescu să folosească mai mulți jucători tineri decât până acum.

Practic, CFR Cluj și-a concentrat toate acțiunile din acest debut de sezon pentru a intra în grupele Conference League. Transferurile făcute de clujeni și strategia de rotație a jucătorilor, folosită de Dan Petrescu, au avut ca scop doar acest obiectiv. Cum ardelenii au fost cap de serie la toate tragerile la sorți din tururile preliminare, aceștia și-au făcut calcule cu banii de la UEFA, în acest început de sezon.

„Noua ordine” din Gruia: Nelu Varga schimbă strategia la CFR Cluj! Nu îi mai face „poftele” lui Dan Petrescu

Din informațiile Prosport, Neluțu Varga a fost extrem de supărat după ratarea calificării în grupele Conference League și în ultimele zile a regândit strategia clubului și a decis ce urmează să facă.

Dacă până la returul cu Pafos, omul de afaceri a încercat să-i îndeplinească toate cerințele lui Dan Petrescu legate de construcția lotului și nu s-a implicat deloc în alegerile antrenorului, lucrurile urmează să se schimbe și Varga va impune reguli noi.

Patronul este forțat să regândească strategia, deoarece aceasta a fost formată, pentru acest sezon, în jurul ipotezei că echipa va reuși calificarea în Conference League.

CFR Cluj va da credit jucătorilor tineri

Varga și Petrescu vor avea o ședință în care finanțatorul îi va comunica antrenorului noua politică a clubului și în care tehnicianul va explica motivele eliminării din Europa.

Finanțatorul lui CFR Cluj îi va cere antrenorului să folosească mai des jucătorii tineri pe care i-a transferat. Omul de afaceri dorește din partea antrenorului credit pentru fotbaliștii care ar putea fi transferați în viitor. Varga speră să-i vadă mai des în echipă pe Leo Bolgado, Matei Ilie, Simao Rocha, Mohammed Camara sau Louis Munteanu.

În plus, obiectivul va rămâne câștigarea campionatului și a Cupei României. Chiar dacă nu este o situație care să-i convină, Dan Petrescu nu mai poate pune condiții, ținând cont că a ratat primul obiectiv din acest sezon.

33 de jucători în lot, după plecarea lui Bîrligea. Petrescu începe „curățenia”

Un alt punct ce trebuie bifat în „planul B” gândit de Neluțu Varga este reducerea numărului de jucători din lot. Prima „problemă” a fost rezolvată: Daniel Bîrligea a fost transferat la FCSB, după ce Gigi Becali i-a luat fața la negocieri lui Dan Șucu, rivalul de la Rapid.

Dan Petrescu a insistat să i se aducă cât mai mulți fotbaliști în această vară, invocând faptul că echipa trebuie să joace pe mai multe planuri și că are, deci, nevoie de un lot numeros. Doar că CFR a rămas, după ieșirea din Europa, cu un lot de 33 de jucători.

Petrescu va trebui să refacă lotul și să spună la ce jucători va renunța, iar conducătorii echipei vor încerca să găsească variante de reziliere a contractelor unor fotbaliști, așa cum s-a întâmplat cu Thaqi, kosovarul plecat după doar două luni.

SURSA FOTO: SPORT PICTURES
Publicat: 03 09. 2024, 14:46
Actualizat: 03 09. 2024, 14:48