Cei de la CFR Cluj au oferit un comunicat în care au anunțat că Dan Petrescu va continua pe banca tehnică a campioanei. Dar, patronul Nelu Varga a avut o reacție dură la adresa antrenorului de 54 de ani.
Cei doi s-au întâlnit și au decis să ducă la final un nou sezon împreună. Contractul tehnicianului cu formația din Gruia e valabil până în vara lui 2024. „Bursucu” a revenit în Gruia în urmă cu un an, în septembrie 2021.
Dacă dorea să-l dea afară acum pe Dan Petrescu, Nelu Varga trebuia să-i achite o clauză de reziliere de 400.000 de euro.
Șefii campioanei aveau pregătită o listă cu înlocuitori, dacă ședința cu Dan Petrescu nu s-ar fi terminat în condiții amiabile. Unul dintre cei care ar fi putut antrena CFR Cluj era Andrea Mandorlini, așa cum ProSport a anunțat în exclusivitate, iar finanțatorul Nelu Varga a confirmat varianta.
Ce anunțaseră oficial șefii clubului din Gruia despre antrenorul Dan Petrescu?
„Rămâne! Urmează să-mi explice cum vrea să reabiliteze echipa și cum a jucat atât de prost echipa. Întâlnirea noastră nu era să-l dau afară. Să-mi explice care sunt motivele, de ce joacă așa moale, de ce nu joacă un fotbal frumos, de ce nu dă goluri mai multe. Obiectivele sunt aceleași: câștigarea campionatului și primăvara europeană.
Pe mine m-a deranjat că ne-a făcut pe toți proști la televizor. Stai așa, că nu suntem proști! I-am făcut toate serviciile și tot ce și-a dorit, dacă i-am pus tot la dispoziție, asta nu înseamnă că suntem proști. Sau să nu aibă impresia că noi nu vedem că echipa nu joacă bine”, a declarat Nelu Varga, la PRO TV.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER