Nelu Varga vrea să se bată la titlu cu marea rivală din oraș! Patronul lui CFR Cluj a fost jucător și suporter al lui U Cluj: „Eu mă bucur pentru ei!”. EXCLUSIV
Patronul de la CFR Cluj, Nelu Varga, a fost jucător și suporter al marii rivale U Cluj și spune că ar vrea ca formația lui să se lupte cu „șepcile roșii” pentru titlu în acest sezon.
Universitatea Cluj este surpriza campionatului și aseară și-a confirmat statutul de lider și s-a distanțat la șase puncte de locul 2.
Evoluțiile echipei lui Sabău îi fac pe granzii din Superliga României să-i ia pe „alb-negri” tot mai în serios, chiar în privința luptei la titlu.
Nelu Varga vrea un duel CFR Cluj – U Cluj în lupta pentru titlu
Întrebat despre cum vede parcursul marii rivale din oraș, finanțatorul lui CFR Cluj spune că s-ar bucura să lupte la titlu cu „șepcile roșii”.
„Îi văd foarte bine. Doar să aibă puterea să ducă acest ritm. Eu mă bucur, pentru că sunt o echipă din Cluj.
Sincer, nu știu dacă au puterea să ducă acest ritm, dar ar fi o experiență interesantă să ne luptăm împreună la titlu. Aș prefera să fie „U” Cluj rivala la titlu, decât să fie alta. De ce nu?”, a spus Neluțu Varga, pentru ProSport.
„Am fost, timp de 9 ani, jucător la U Cluj”
Patronul CFR-ului a vorbit, în premieră, despre perioada în care a fost fotbalist activ. Puțină lume știe că Neluțu Varga a jucat fotbal și a evoluat în cea mai mare parte a carierei de juniori tocmai la Universitatea Cluj, rivala echipei pe care astăzi o conduce.
„Am fost, timp de 9 ani, jucător la U Cluj. Până la 17 ani, când m-am dus la CFR și am jucat la nivel de seniori. Eram căpitan. Apoi, a venit Revoluția și m-am lăsat.
Am jucat extremă dreapta, număr 7”, a povestit finanțatorul din Gruia, cel care era și un suporter al lui U Cluj, în acea perioadă.
„Sigur că da. Am o grămadă de foști colegi, prieteni, la U Cluj. Am fost coleg cu Muzsnay. Am jucat în generația aceea”, a povestit Varga, pentru ProSport.