Neluțu Sabău a anunțat, la finalul meciului dintre CFR Cluj și U Cluj, că se gândește la plecarea de la echipa „studenților”.
CFR Cluj a făcut instrucție cu U Cluj pe stadionul din Gruia, 4-0, iar rezultatul l-a determinat pe antrenorul „șepcilor roșii” să ia o decizie la care puțini s-ar fi așteptat.
A anunțat că își dorește să plece și le-a transmis celor din conducerea clubului să găsească o altă variantă în locul său.
Înfrângerea suferită de U Cluj în fața lui CFR Cluj l-a determinat pe antrenorul oaspeților, Neluțu Sabău, să își anunțe plecarea de la echipă.
Tehnicianul le-a transmis celor din conducere că nu se va face nevăzut, dar le-a sugerat să găsească o variantă pentru înlocuirea lui în această iarnă.
„Mă gândesc că poate le trebuie un alt antrenor. N-ar fi rău dacă s-ar gândi! Am întâlnit o echipă mult mai bună, mult mai puternică. Nu am arătat cum trebuie și sunt principalul vinovat. Am fost dominați la toate capitolele. E diferență de forță, curaj de a juca. Presiune pe jucătorii noștri timizi, au nevoie să crească.
Le mulțumesc jucătorilor, au calitate, dar sunt responsabili și de cum ne-am prezentat cu Oțelul. E o decizie pe care am luat-o și ar fi bine să luăm în calcul și această variantă. Și dacă pierdeam, dar să arătăm altfel”, a declarat Neluțu Sabău, antrenorul lui U Cluj, la finalul meciului cu CFR Cluj.
U Cluj a încheiat anul 2023 pe locul 8 al clasamentului, cu un total de 29 de puncte – 15 mai puțin decât liderul FCSB. De cealaltă parte, CFR Cluj a revenit pe locul 2 al ierarhiei și s-a apropiat din nou la opt puncte de formația lui Gigi Becali.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER