Nemaivăzut! Acționarul lui Dinamo l-a felicitat pe Gigi Becali pentru un transfer pe care l-a făcut din iarnă şi a anunțat noi achiziții la echipa lui Kopic
Acționarul celor de la Dinamo București l-a felicitat în direct pe Gigi Becali pentru un transfer pe care l-a făcut din iarnă la FCSB și a anunțat noi achiziții pentru echipa lui Kopic.
Reamintim că Dinamo București s-a impus cu scorul de 0-1 pe terenul celor de la Petrolul Ploiești, într-o partidă disputată în etapa a 17-a din Superliga României.
Andrei Nicolescu l-a felicitat pe Gigi Becali
Dinamo București s-a impus cu scorul de 0-1 pe terenul celor de la Petrolul Ploiești, dar diferența de pe tabela de marcaj putea fi mai mare dacă în poarta „lupilor galbeni” nu se afla Lukas Zima, care i-a oprit pe „câini” în repetate rânduri din drumul spre gol.
Andrei Nicolescu, administrator special al clubului din „Ștefan cel Mare”, a vorbit despre jocul făcut de elevii lui Zeljko Kopic și l-a felicitat pe Gigi Becali pentru că a reușit să ajungă la o înțelegere cu Petrolul Ploiești pentru transferul lui Lukas Zima.
„O victorie importantă pentru bătălia pentru play-off. Vreau să felicit portarul gazdelor, dar și pe cei de la FCSB, pentru transferul făcut. Am dominat meciul, am arătat un joc solid. Dacă reușeam să înscriem din acele multe ocazii pe care le-am avut, meciul era mai ușor și mult mai repede tranșat. Acest lucru ne arată că ceea ce vrem să construim e realizabil. În următoarea etapă, primele opt echipe joacă între ele. Va fi foarte, foarte greu. Portarul nostru, acest copil, a jucat extraordinar. Sunt foarte mândru de transferul făcut, are o stăpânire de sine incredibilă. Va crește și va ajunge un mare portar.
Au fost câteva mici incidente, dar acestea nu au afectat atmosfera. Noi încercăm să ne facem cât mai bine temele când suntem gazde, nu știu cum s-au făcut lucrurile aici, e treaba comisiilor. Eu cred că lucrurile s-au desfășurat într-o atmosferă de derby, de fair-play. Negociem, și mister și unii jucători sunt în această situație. După ce finalizăm negocierile, veți afla. Sunt detalii contractuale pe care nu pot să le spun. Vedem o creștere normală și naturală, încercăm să facem lucrurile cât mai bine. Ne bucură că reușim să fim în parametrii gândiți la începutul sezonului. Anul trecut am avut așteptări, dar a fost o diferență față de ce s-a întâmplat pe teren.
E un proces, nu o schimbare la 180 de grade. Mai avem lucruri de îmbunătățit, au existat momente în care alte echipe au fost superioare. Am fost la vot, am votat, dar e o chestiune personală, nu pot spune cu cine am votat”, a precizat Andrei Nicolescu, la DigiSport.