Nemulțumirea lui Cristiano Bergodi, după ce Rapid a câștigat cu FC U Craiova: „Echipa nu trebuie să facă asta!”. Ce spune antrenorul despre debutul fulminant al lui Rrahmani și de ce l-a înlocuit pe Dugandzic: „E letal!”
Cristiano Bergodi nu a fost pe deplin mulțumit, deși Rapid s-a impus cu 5-3 pe terenul lui FC U Craiova.
Giuleștenii au învins în Bănie și au urcat pe locul 3 al clasamentului, dar tehnicianul italian s-a declarat îngrijorat de numărul mare de goluri pe care le-au primit elevii lui.
Cristiano Bergodi a aplaudat evoluția atacantului kosovar Albion Rrahmani, care a marcat de două ori într-o singură repriză jucată, și spune că Marko Dugandzic a fost înlocuit doar din cauză că a avut o problemă de natură medicală.
Nemulțumirea lui Cristiano Bergodi, după ce Rapid a câștigat cu FC U Craiova: „Echipa nu trebuie să facă asta!”. Ce spune antrenorul despre debutul fulminant al lui Rrahmani și de ce l-a înlocuit pe Dugandzic: „E letal!”
Rapid a câștigat cu 5-3 pe terenul lui FC U Craiova, dar Cristiano Bergodi spune că trebuie reglate mecanismele din compartimentul defensiv.
„Am trăit cu emoții, nu am început așa de bine. Ne-am deschis prea mult când am pierdut mingea la mijlocul terenului, sunt lucruri care trebuie lucrate. Dar, trebuie felicitați băieții, îmi place cum joacă echipa. Am riscat un pic și asta nu trebuie. O echipă cred eu foarte ofensivă a celor de la FC U Craiova, pe bancă erau doi mijlocași defensivi. Normal că lasă spații când se pierde mingea.
Și noi am jucat ofensiv și am lăsat uneori spații. Echipa nu trebuie să ia trei goluri, nu întotdeauna poți da cinci.
(n.r. Albion Rrahmani) E un jucător bun, se pliază și cu Marko, vine la primire, desface jocul pe benzi, iar în careu e letal. Marko a avut o problema la coapsă, nu a fost o schimbare normală, cum să poți să îl schimbi? Pe faza ofensivă ne-am descurcat bine. Jucăm ofensiv și e normal, când aduci mulți jucători pe faza ofensivă, nu e ușor să menții un echilibru.
Nu e vorba numai de cei patru fundași, ci de toată echipa, trebuie reglat ceva. Petrila e un jucător bun, l-am luat pentru că e un jucător de bandă, are dăruire, viteză, calitate, se pliază bine. Sunt mulțumit, s-a văzut un spirit de grup, mi-a plăcut întotdeauna să jucăm ofensiv. Nu l-am învățat eu, Petrila joacă de mult timp, are calitate, ca și ceilalți. Funsho, toată lumea s-a dăruit, a avut ambiție, suporterii sunt mulțumiți și asta mă bucură”, a declarat Cristiano Bergodi.