Nici nu a început bine noul sezon și există deja o controversă. FCSB – Corvinul Hunedoara se joacă în Ghencea, dar ar putea fi decalată ziua

Sursa foto: Sport.ro
Vezi galeria foto - 4 poze

Startul noului sezon din Superliga stârnește deja prima controversă. Finala Supercupei FCSB – Corvinul Hunedoara se va disputa în Ghencea, dar nu în ziua stabilită.

Supercupa României este primul meci oficial din sezonul competițional 2024/2025. Meciul FCSB – Corvinul Hunedoara este programat să aibă loc pe stadionul din Ghencea, pe 6 iulie, dar Meme Stoica a dezvăluit că data ar putea fi decalată pe 4 iulie.

Când ar putea avea loc meciul FCSB – Corvinul din Supercupa României: decalare de două zile din cauza EURO 2024

Meme Stoica a anunțat că data finalei Cupei României ar putea suferi modificări. În perioada lunii iulie, au loc meciuri de la EURO 2024, chiar pe data de 6 iulie. Pe 4 iulie va fi zi liberă la EURO 2024, așa că se ia în calcul mutarea meciului cu două zile mai devreme decât s-a anunțat.

„Dacă o să fie 6… poate să fie 4. Nu ne dorim, am fost întrebați de deținătorii de drepturi, am dat OK-ul, chiar dacă ne-am făcut deja programul și ne cam… Suntem de acord să jucăm și pe 4 pentru că e logic până la urmă ca Supercupa să nu concureze cu un meci foarte important din fazele eliminatorii ale turneului final Euro.

4 iulie e zi liberă, 5 și 6 se joacă. E un avantaj pentru noi și Corvinul, am avea mai multe zile. Sigur în Ghencea se va juca meciul cu Corvinul, este pe terenul campioanei”, a declarat Mihai Stoica, la Orange Sport.

Corvinul Hunedoara, finalista surpriză din Supercupa României: blocată în liga secundă fără drept de promovare

Corvinul Hunedoara a produs surpriza sezonului reușind să câștige Cupa României în fața celor de la Oțelul Galați. Hunedorenii au avut un parcurs senzațional, dar nu au primit dreptul de promovare în Superliga. Chiar și așa, vor avea voie să participe în preliminariile Conference League.

Formația antrenată de Florin Maxim o va întâlni pe campioana Superligii în finala Supercupei României. FCSB a avut un sezon spectaculos în care a dominat clar campionatul timp de 27 de etape. Roș-albaștrii au devenit, matematic, campioni cu trei etape înainte de finalul sezonului.

FCSB și Corvinul Hunedoara au mai avut o singură întâlnire directă în Cupa României. Roș-albaștrii s-au impus la capătul unui meci cu opt goluri. Partida, care a avut loc pe 22 septembrie 2021, a ajuns în prelungiri, după ce Corvinul a reușit o revenire spectaculoasă de la 0-3.

FCSB a condus cu 3-0 grație golurilor marcate de Oaidă, Stoica și Musi, dar în a doua repriză hunedorenii au restabilit egalitatea grație reușitelor lui Antonio Vlad, Herghelegiu și Petre Simon. În prelungiri, Oaidă și Vali Gheorghe au fost decisivi pentru roș-albaștri.

Publicat: 01 06. 2024, 18:02