Hermannstadt a jucat ieri pentru prima dată pe noul stadion „Municipal” din Sibiu, însă gazonul le dă mari bătăi de cap ardelenilor.
Cu toate că echipa lui a câștigat, surprinzător, fără drept de apel în fața liderului Farul Constanța, scor 4-0, Marius Măldărășanu trage un semnal de alarmă în privința felului în care se prezintă terenul pe noua arenă.
Gazonul se află într-o stare precară, iar tehnicianul celor de la Hermannstadt le-a transmis celor abilitați să se ocupe de el să remedieze această problemă cât mai repede.
Stadionul „Municipal” din Sibiu se înscrie, astfel, pe o listă lungă a arenelor de 5 stele care au fost inaugurate în România în ultimii ani, însă au avut mari probleme legate de calitatea gazonului.
„Eu spun lucrurilor pe nume. Gazonul este foarte rău! E o problemă dacă nu știi să ai grijă de el. Nu poate avea oricine grijă de un gazon, trebuie să te pricepi. A apărut o boală, este o problemă interminabilă.
Noi nu ne-am antrenat pe el în ultimele două luni. Ne-am antrenat prima dată acolo cu o zi înaintea meciului cu Farul, am vrut să avem niște repere. Nu putem spune că am jucat acasă, noi nu ne antrenăm pe acest teren.
Știu că se fac eforturi ca el să fie la înălțime. Dar și dacă va fi schimbat la un moment dat, și dacă pun hibrid… problema este a celor care trebuie să aibă grijă de el”, a declarat Măldărășanu, la Pro Arena.
Hermannstadt a jucat pentru prima dată „acasă” în acest sezon la partida de sâmbătă seară, cu Farul Constanța, după ce în tot restul sezonului au fost nevoiți să evolueze la Mediaș. Inaugurarea stadionului „Municipal” a fost de bun augur pentru sibieni, care s-au impus cu 4-0, datorită golurilor lui Balaure (x2), Buhăcianu și Petrișor Petrescu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER