Nicolae Dică a înregistrat al doilea eșec din tot atâtea partide pe banca celor de la FC U Craiova, scor 3-4 împotriva celor de la U Cluj, în runda cu numărul 3 din Superliga.
Antrenorul formației din Bănie este nemulțumit de atitudinea elevilor săi, care nu au reușit să conserve rezultatul de pe tabelă, deși au condus cu 2-1 și 3-2.
Nicolae Dică a discutat și despre posibila plecare a lui Samuel Asamoah de la FC U Craiova la Neftchi Baku, noua echipă a lui Adrian Mutu, informație anunțată în exclusivitate de ProSport. „Briliantul” i-a adus deja în Azerbaidjan pe Mark Tamas de la Sepsi și Yuri Matias de la CFR Cluj.
„Prima repriză a fost una în care am dominat, am adus câteva mingi în fața porții, dar nu cum îmi doresc. Îmi doresc ca jucătorii în ultimii 25 de metri să aibă mai multe realizări! Am primit goluri foarte ușor, la primul lor șut pe poartă. Am intrat bine în a doua repriză, am egalat, apoi am făcut 2-1, după 2-2 iar am reușit să marcăm, la 3-2 le-am transmis să fim agresivi, să facem pressing.
Alex Chipciu a primit de două ori mingea între linii și din păcate n-am reușit să-l blocăm și am pierdut jocul. Vreau să fim mai agresivi, să avem reacție după pierderea mingii. Trebuie să faci ambele faze ca să joci un fotbal bun, trebuie să lucrăm mai mult. Ne creem ocazii de a marca, punem în practică anumite aspecte lucrate la antrenamente, dar nu reușim să câștigăm. Să marchezi trei goluri și să pierzi jocul…
Trebuie să ne gândim la ce avem de făcut pe viitor. Chipciu și Nistor au fost jucătorii care au reușit să marcheze, foarte importanți pentru ei, dar și noi avem jucători cu experiență și vrem să se simtă în joc. Chițu a marcat două goluri, este acolo, vine în gura porții, își creează ocazii. Este un jucător bun pentru noi.
Foarte puțin, trebuie să ne trezim rapid, să începem să câștigăma jocuri, avem nevoie și trebuie să facem acest lucru de la următorul joc. Trebuie să nu mai facem greșelile pe care le-am făcut. Asamoah deocamdată rămâne, este la antrenament 100%, a intrat concentrat, nu are nicio problemă. Vom vedea dacă va pleca, dacă se va înțelege clubul cu cei de la Neftchi”, a spus Nicolae Dică, după FC U Craiova – U Cluj.
FC U Craiova: 31. R. Popa – 18. Compagnucci, 3. Paramatti, 14. Henriques, 30. Van Durmen – 8. Dr. Albu, 6. Vl. Achim – 24. Baeten, 10. Bauza, 28. Bahassa – 11. Chițu Rezerve: 50. Gurău, 2. Negru, 5. Kvakic, 72. Padula, 77. Asamouh, 74. Ciobanu, 23. Al. Pop, 51 Sidibe, 99. Blănuță Absenți: Mascarenhas (suspendat), Leo Lacroix (neconvocat) Antrenor: Nicolae Dică
U CLUJ: 33. Gorcea – 88. Dimitrov, 6. Miron, 3. Mitrea, 5. Vătăjelu – 94. Bic, 16. I. Filip, 10. Nistor – 19. D. Popa, 7. I. Stoica, 27. Chipciu Rezerve: 23. Iliev, 26. Oancea, 17. Pițian, 93. Călugăr, 18. perianu, 97. Hofman, 11. Tescan, 8. Calcan, 59. Popadiuc Antrenor: Toni Petrea
Stadion de Fotbal pentru municipiul Craiova Arbitru: Kovacs Szabolcs (Carei) / A1: Danşa Ciprian Florin (Satu Mare), A2: Bîrdeş Romică (Piteşti) / Arbitru VAR: Andrei Florin (Târgu Mureş), Arbitru A. VAR: Robu Ovidiu (Chitila)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER