Nicolae Dică, antrenorul echipei FCSB, s-a arătat nemulțumit de Joyskim Dawa, fundașul central camerunez în vârstă de 28 de ani, după remiza cu CS Mioveni.
CS Mioveni și FCSB s-au întâlnit sâmbătă seară, în cadrul etapei a patra din Superliga, pe Stadionul Orășenesc din Mioveni și au remizat, scor 1-1, după golurile marcate de către Balaur, în minutul 26, respectiv Miculescu, în minutul 79.
După această partidă, Nicolae Dică s-a arătat deranjat de jocul agresiv al lui Joyskim Dawa, mai ales după ce camerunezul a încasat un cartonaș galben și în meciul trecut, cel cu Dunajska Streda, din prima manșă a turului III preliminar din Conference League.
Nicolae Dică a dezvăluit că a purtat deja discuții în acest sens cu Joyskim Dawa și a anunțat că va mai discuta pe această temă cu jucătorul transferat în această vară de la Botoșani.
„Am avut discuții cu Dawa și o să am în continuare, e un jucător agresiv, care atacă decisiv. Nu mai are 19-20 de ani, are și el o vârstă, ar trebui să știe deja, e greu să se schimbe acum, dar vom încerca să îl schimbăm, să nu mai facă atâtea atacuri agresive”, a spus Nicolae Dică, după meciul dintre CS Mioveni și FCSB.
„Tamm a fost o mare bucurie pentru mine. Presa îl critică pe Dawa, dar eu văd în el un fundaș mare! N-ai cum să treci de el. Am făcut un cuplu de fundași centrali ce n-am mai avut de la Ghionea și Goian! Dacă eu vreau, el joacă! (n.r. – Dawa) E jucătorul principal al echipei. (…) Echipa joacă, suntem cu un picior în grupe. Sunt supermulțumit, iar echipa joacă extraordinar” – Gigi Becali, patron FCSB
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER