Nicolae Dică i se opune lui Gigi Becali! Antrenorul refuză să țină cont de ultimatumul patronului de la FCSB: „Câte ore să ne antrenăm?”
Nicolae Dică a luat la cunoștință de dorința lui Gigi Becali, să intensifice antrenamentele, dar i-a transmis patronului său că ședințele de pregătire de la FCSB sunt deja optimizate.
FCSB a fost umilită în ultimele meciuri din Conference League, fiind răpusă de două ori cu 5-0 de Silkeborg, în decurs de numai o săptămână. Gigi Becali a răbufnit după meciul de pe Arena Națională și a transmis că a ales să implementeze la echipă modelul pe care îl folosește Gică Hagi la Farul: antrenamente până când jucătorii sunt epuizați. Omul de afaceri din fruntea vicecampioanei României a spus că vrea ședințe de pregătire de trei-patru ore și i-a transmis lui „Nick” că, în cazul în care nu se conformează, îl va da afară.
Înaintea meciului cu UTA de duminică, Nicolae Dică a vorbit despre acest subiect și a spus că ședințele sale de pregătire conțin deja tot ce trebuie.
Nicolae Dică, răspuns curajos pentru Gigi Becali, după ultimatumul primit: „Câte ore să ne antrenăm?”
Gigi Becali a primit un răspuns neașteptat din partea lui Nicolae Dică, după ce a anunțat că antrenorul va fi înlocuit în cazul în care nu se va conforma noii strategii dorite de patron: antrenamente după modelul lui Gică Hagi, care își aleargă jucătorii până îi epuizează.
„Când ne-am calificat în grupe eram un antrenor bunicel, după ce am pierdut două meciuri în Europa nu mai sunt bun, câștigâm două meciuri în campionat devin puțin bunicel. După aia pierd un meci, iar sunt… Nu putem să evaluam un jucător sau un antrenor după un meci sau două meciuri.
Vorbeam cu antrenorul de la Silkeborg. Știti de cât timp e antrenor acolo? De 4 ani. E clar că echipa aia are omogenitate, sunt jucători cu care a lucrat. Mi s-a părut o echipă foarte bună. Ce fac ei pe faza ofensivă, mișcările pe care le au nu se fac în 2-3-6 luni, poate în nici un an. Hai că poate într-un an se fac.
Știți cum facem? Vă aduc tot ce am făcut eu de când am venit aici, luați și din altă parte și vedem care sunt metodele de antrenament. Câte ore să ne antrenăm? Știți ce facem în antrenament?”, a declarat Nicolae Dică, în cadrul unei conferințe de presă.
Gigi Becali, ultimatum pentru Nicolae Dică: „Dacă nu face asta, o să schimbăm antrenorul!”
Gigi Becali are în continuare încredere în Nicolae Dică la FCSB, dar i-a trasat acestuia o directivă clară. Antrenorul va trebui să îi muncească pe jucători până la epuizare, așa cum i-a transmis Gică Hagi că face la Farul Constanța.
„Problema știi care e? E și o mentalitate a jucătorului român. El dacă ia 15.000 – 20.000 pe lună, apoi e barosan. Îți dai seama? 15.000 pe lună, distracție. De ce oamenii muncesc 8 ore pe zi și fotbalistul doar o oră jumate? Apoi o să se spună că Becali se impune și la antrenamente. Nu mă impun, dar 3 ore vreau să muncească, că de-aia îl plătesc cu 20.000. O să fac program de stat la stadion. Dacă antrenorul nu vrea să te pună la muncă, o să schimbăm antrenorul”, a declarat Gigi Becali, pentru Prima Sport.