Nicolae Dică se simte împăcat cu ce a reușit la FCSB: „Cu Dică cred că aţi câştigat bani, atunci nu sunt aşa de slab ”
Nicolae Dică a vorbit pentru prima dată, după ce a decis să plece de la FCSB.
În cursul zile de 1 noiembrie, tehnicianul în vârstă de 42 de ani și-a prezentat demisia din postura de antrenor principal al vicecampioanei României.
La câteva ore după ce a devenit liber de contract, Nicolae Dică a decis să iasă public și să dezvăluie adevăratul motiv pentru care a demisionat de la FCSB.
Nicolae Dică se simte împăcat cu ce a reușit la FCSB: „Cu Dică cred că aţi câştigat bani, atunci nu sunt aşa de slab ”
Nicolae Dică a dezvăluit că în ultimele săptămâni la FCSB nu s-a mai simțit dorit.
Mai mult, antrenorul consideră că a făcut o treabă bună la echipa roș-albastră, mai ales că a dus în conturile clubului nu mai puțin de 20 de milioane de euro.
„Nu am plecat din ambiţie după Silkeborg, îmi doream să reuşesc să aibă echipa rezultate. Am pierdut aseară după 4 meciuri în care am câştigat, în Cupă nu am pierdut şi nici cu Anderlecht. Am mai vrut să plec după meciul cu UTA. După meciul de la Craiova, pe care l-am pierdut în campionat, am avut discuţia cu MM în care i-am spus că am încredere că pot să redresez echipa şi când am văzut răspunsul lui am zic că e ok.
După am vrut să renunţ fiind echipa în creştere. Dar discuţia pe care am avut-o cu patronul m-a făcut să mă râzgândesc, dar şi faptul că m-am ataşat de jucători. Mi-a fost teamă de jocul de la Cluj, veneam după 2 săptămâni în care am fost plecaţi de 10 zile. Îmi era teamă. Am încercat să îi ţin pe jucători în priză dar nu a ieşit.
După meciul de ieri, a doua repriză am avut o reacţie, am încercat să egalăm, dar ce a discutat patronul după joc… că eu sunt vinovatul. Am zis ok. E mai bine aşa, să vină altcineva să facă mai mult pentru club, pentru jucători. 3 luni de zile am încercat să fac totul. Mi-am atins obiectivul de a intra în grupe. Ideea este că nu poţi să dai afară 25 de jucători, trebuie să plătească antrenorul, acum în speţă – eu. În momentul în care cel care te plăteşte nu mai ai încredere în tine, de ce să mai stai?
Eu am fost cel care a făcut programul, echipa. Am avut mai multă libertate ca în primul mandat. Am jucat şi am văzut că după meciul cu West Ham avut probleme în campionat, am decis împreună. Am mers după pe campionat. Că am văzut că nu era ok. Ne-am atins obiectivul în campionat. Dar după am schimbat, am făcut un mix. (n.r. mai pleca dacă nu te critica patronul?) Dacă nu spunea Gigi Becali ieri, rămânem să câştig cu Rapid şi plecam. Era ambiţia mea să bat. Şi în Europa am reuşit, că am avut ambiţia asta. Voiam să las echipa în zona de play-off.
Simţeam că nu mai sunt ok acolo. Puteţi pune titlul: Nicolae Dică, un an şi opt luni la Steaua, 20 de milioane de euro, primăvara europeană în primul mandat, 14 milioane, acum şase milioane acum în al doilea mandat. Dică, 20 de milioane. Cu Nicolae Dică cred că aţi câştigat bani, atunci nu sunt aşa de slab.
N-am simţit acelaşi lucru pe care l-am simţit la început şi de aia am plecat. Rămâne pentru mine. Nu-mi place să merg într-un loc şi după să dau în persoane”, a declarat Nicolae Dică pentru Orange Sport.