Nicolas Popescu (19 ani) i-a demonstrat într-un final că merită un nou contract, iar Gică Hagi a decis că acesta este momentul.
În vârstă de 19 ani, fiul lui Gică Popescu a bătut palma cu cei de la Farul Constanța, prelungindu-și contractul pentru încă trei ani.
Băiatul „Baciului” a strâns până acum doar 7 meciuri în tricoul echipei de la malul mării, contabilizând doar 109 minute, reușind și o pasă de gol, însă s-a declarat mulțumit de alegerea făcută.
Chiar dacă Gică Popescu părea că nu este foarte mulțumit de minutele primite de către fiul său în echipa lui Gică Hagi, într-un final „Baciul” a decis să îl sfătuiască pe acesta să semneze un nou contract.
În prezența lui Gică Popescu, președintele clubului, dar și a ui Zoltan Iako, directorul sportiv al echipei, Nicolas Popescu și-a dat acordul și a semnat înțelegerea pentru viitoarele trei sezoane.
„Sunt foarte fericit că am posibilitatea să rămân aici, la echipa care m-a debutat pe prima scenă a fotbalului românesc. Sper să continui să muncesc în continuare bine și să am cât mai mai multe rezultate și performanțe cu acest club.
Știu că au fost făcut niște transferuri importante, au venit niște jucători cu nume, de valoare, însă cred că, în continuare, se va da încredere tinerilor și trebuie să muncim foarte mult pentru a ne câștiga locul în echipă.
Sunt aici de mic, de la 15 ani. Am crescut în acest concept, știu ce se cere, cum trebuie să jucăm și încerc să pun aceste lucruri în aplicare. Nu, am rămas cu acest număr pe tricou (n.r. – numărul 98) și cred că o să rămân până la final cu el.
Un sezon dificil, ca oricare altul. Fiecare echipă s-a întărit, dar și noi. Avem un lot competitiv și cred că vom face un sezon mai bun decât cel de anul trecut”, a declarat Nicolas Popescu într-un interviu acordat clubului constănțean.
Farul a aunțat oficial prelungirea contractului cu fotbalistul care valorează 100 de mii de euro, potrivit transfermarkt.com, prin intermendiul site-ului oficial.
„Mijlocașul Nicolas Popescu a semnat, astăzi, în prezența președintelui clubului Gheorghe Popescu și a directorului sportiv Zoltan Iasko, prelungirea contractului cu formația noastră pentru o perioadă de trei ani.
Născut la 2 ianuarie 2003, Nico este unul dintre cei mai talentați tineri jucători ai echipei constănțene. Format la Academia Gheorghe Hagi, Nicolas Popescu a debutat deja și în primul eșalon, la 25 iulie 2021, într-o partidă câștigată de Farul, scor 2-0, cu Gaz Metan Mediaș”, au scris cei de la Farul.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER