Nicușor Bancu e gata de transfer, după Craiova – UTA 4-2
Universitatea Craiova a răpus-o pe UTA Arad, scor 4-2, în cea de-a doua etapă din Superliga.
După meci, Nicușor Bancu, fundașul stânga al grupării din Bănie, a vorbit despre un posibil transfer.
Nicușor Bancu, tentat să plece de la Universitatea Craiova: „Aș vrea să fac pasul”
Nicușor Bancu, convocat la EURO 2024, a fost rezervă în meciul cu UTA Arad, scor 4-2, din etapa a doua. Fundașul Universității Craiova a fost introdus abia în repriza secundă și a intrat în locul lui Badelj.
Întrebat despre netitularizarea sa, Bancu a spus că era greu să înceapă din primul minut, mai ales că a apucat să facă doar trei antrenamente cu echipa.
Fundașul grupării din Bănie nu exclude o posibilă plecare de la Universitatea Craiova și anunță că e gata să își caute o nouă echipă. Totuși, Bancu știe că nu va fi ușor și e conștient că nu depinde doar de el.
„Era foarte greu, am făcut doar trei antrenamente cu echipa și nu se știa dacă pot să duc tot meciul. Sincer, chiar sunt bine, am avut acea vacanță, mi-am încărcat bateriile. Mai sunt și câțiva accidentați.
Avem un lot numeros, trebuie să ne pregătim cu toții. Vor fi schimbări de la meci la meci. Trebuie să trecem mai departe, toată Craiova vrea acest lucru. Se știe că de la an la an se bat cam aceleași echipe la titlu.
CFR, FCSB-ul, Rapid, Farul… (n.r. despre un posibil transfer) Vreau să rămân la Craiova, deocamdată doar vorbe și atât. Simt că aș putea să fac pasul și vreau, dar nu depinde doar de mine”, a declarat Bancu.
E important că am câștigat. Un meci controlat de noi în totalitate primele 30 de minute, după am făcut un cadou la primul gol al lor. Dar a doua repriză a fost total a noastră.
Nu a fost nimic. M-am antrenat foarte bine săptămânile acestea cu un mental coach, cu un psiholog. Aveam nevoie. Fac față acestor lucruri. Nu mă doboară, mă fac mai puternic”, spunea Alex Mitriță, marcatorul golului de 4-2, după meciul cu UTA.