Universitatea Craiova a terminat la egalitate, scor 1-1, derby-ul de pe „Ion Oblemenco”, cu Rapid Bucureşti, din etapa a 8-a a Superligii.
Căpitanul oltenilor, Nicuşor Bancu, este dezamăgit de deznodământ, considerând că echipa sa merita să câştige, după modul cum a dominat partida şi ţinând cont de ocaziile pe care şi le-a creat.
„Cu Dinamo am făcut un meci foarte slab, nu știu dacă am fi meritat să câștigăm, probabil că un egal ar fi fost mai echitabil ținând cont de repriza a doua, în care am avut ocazii.
Dar cu Rapid meritam victoria, un punct este foarte puțin, nu e echitabil egalul. Eu sunt sigur că vom continua parcursul bun și după meciurile echipei naționale. Repriza a doua a fost total a noastră.
Am avut patru ocazii foarte mari, ne pare rău că nu am reușit să câștigăm. Ne deranjează foarte mult că am ratat acele ocazii, încercăm să lucrăm la antrenamente, dar când vine meciul, parcă suntem blestemați. Dacă alte echipe ar avea ocaziile acestea, ne-ar taxa imediat. Dar sperăm ca în meciurile viitoare să marcăm cât mai multe goluri.
Rapid nu m-a surprins, în prima repriză a fost un meci mai echilibrat, dar în cea de-a doua nu știu dacă au avut vreo ocazie de poartă, am dominat total repriza secundă și meritam să câștigăm, mai ales prin prisma ocaziilor pe care le-am avut” a declarat Nicuşor Bancu.
Titularul postului de fundaş stânga la echipa naţională în ultimii ani, Nicuşor Bancu s-a referit şi la următoarea acţiune a tricorilor, prima de la revenirea lui Mircea Lucescu pe banca tehnică. „Bancone” consideră că în Kosovo va fi un meci dificil, de luptă, iar cu Lituania victoria este obligatorie pentru România.
„În Kosovo va fi o partidă foarte grea. Nu am fost acolo la ultimul meci cu ei, dar am vorbit cu colegii, toată lumea știe ce ne așteaptă acolo, un meci de luptă. Să vedem terenul cum va fi. Dacă va fi ca atunci, foarte moale, cu siguranță va fi un meci de luptă.
Kosovo e o echipă bună, care acasă poate pune probleme oricărei echipe. Apoi, trebuie să câștigăm neapărat cu Lituania. Abia aștept să merg la echipa națională și să mă reîntâlnesc cu toată lumea. Acum, sperăm să facem o treabă bună cu Mircea Lucescu, poate la fel de bună chiar sau mai bună decât a fost cu Edi Iordănescu”, a declarat Bancu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER