Vacanța s-a încheiat astăzi pentru jucătorii Universității Craiova, care s-au reunit la cantonamentul Ilie Balaci din Lunca Jiului, iar după-amiază vor decola cu un charter spre Antalya, de pe Aeroportul Internaţional Craiova.
În Turcia, juveții se vor caza la Regnum Carya Resort din Belek, unde vor rămâne până pe 15 ianuarie și vor juca și meciuri amicale. Așa cum ProSport a anunțat, antrenorul Ivaylo Petev nu va putea conta în acest stagiu pe fundașul stânga Basilio Ndong, care va participa la Cupa Africii pe Națiuni cu naționala Guineei Ecuatoriale.
ProSport a anunţat și primul amical stabilit de Universitatea Craiova în stagiul din Antalya. Pe 14 ianuarie, Știința întâlnește formația FC Slovacko, ocupanta locului 4 în prima ligă din Cehia.
A doua zi după amicalul cu cehii, Universitatea Craiova revine în țară, iar primul joc oficial este programat pe 20 ianuarie cu Farul Constanța, pe arena Ion Oblemenco.
La reunirea lotului, căpitanul Universităţii Craiova, Nicuşor Bancu, a declarat că îşi propune în noul an să fie ferit de accidentări şi să evolueze constant la echipa de club, pentru a nu rata Euro 2024. Bancu spune că nu mai vrea să vorbească despre titlu.
„A fost o perioadă frumoasă de Sărbători, am petrecut alături de familie, mi-am încărcat bateriile şi revin cu forţe proaspete, fiindcă urmează un an foarte greu. Vreau să mă pregătesc bine în cantonament, să fiu ferit de accidentări şi la finalul sezonului să fim cât mai sus în clasament. Nu vreau să mai vorbesc de titlu, fiindcă nu am avut evoluţii constante, dar sper ca acum să se întâmple diferit.
Vor fi două partide foarte grele la început, să nu mai facem greşelile din ultimele jocuri ale anului, ţinând că jucăm acasă ar trebui să câştigăm ambele meciuri. Ne dorim să facem pregătirea sută la sută, fiindcă acest lucru contează foarte mult în sezon. Mă gândesc tot timpul la Campionatul European, dar până la vară sunt multe meciuri la echipa de club şi să îmi doresc să fiu sănătos, să joc meci de meci, fiindcă dacă se va întâmpla ceva voi rata acest turneu şi nu vreau”, a spus căpitanul Universităţii Craiova, Nicuşor Bancu.
„Am avut Sărbători fericite în sânul familiei, am ales să stăm acasă, am o fetiţă şi e prea micuţă pentru a călători. Îmi doresc să fiu sănătos şi am ca obiectiv să fac mai mult ca anul trecut. Vom avea un restart de foc, cu Farul şi FCSB, două echipe puternice ale campionatului” a declarat Alexandru Creţu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER