Partida dintre U Cluj și Rapid a oferit un moment de confuzie în prima repriză, în minutul 34, când transmisiunea TV a picat în mijlocul unei faze critice.
Din cauza unor probleme tehnice, atât pe Digi Sport, cât și pe Orange Sport sau Prima Sport, în primul mitan, în al 34-lea minut, transmisiunea TV a picat preț de câteva zeci de secunde. La Digi Sport, telespectatorii au văzut următorul mesaj: „Ne confruntăm cu unele dificultăți tehnice care afectează emisia posturilor noastre. Lucrăm pentru remedierea problemelor în cel mai scurt timp și vom reveni în direct de îndată ce situația se va ameliora. Vă mulțumim pentru înțelegere”.
În momentul în care imaginile au picat, Rapid tocmai se pregătea de executarea unei lovituri de la colț. Transmisiunea a revenit cu jucătorii lui U Cluj în prim-plan, protestând vehement în fața arbitrilor, ceea ce i-a făcut pe comentatorii Digi Sport să creadă, în primă fază, că arbitrul a acordat o lovitură de la 11 metri oaspeților.
În realitate, „giuleștenii” se pregăteau să execute un nou corner, obținut la scurt timp după ce imaginile au picat.
U CLUJ: Gorcea – Dimitrov, Miron, Mitrea, Vătăjelu – Bic, Bordeianu – Chipciu (cpt.), Nistor, I. Stoica – Popadiuc REZERVE: Iu. Chirilă, Oancea, Pițian, I. Filip, Perianu, Hofman, Tescan, Calcan, D. Popa ANTRENOR: Anton Petrea
RAPID: H. Moldovan – Onea, Săpunaru, I. Cristea, Braun – Oaidă, Albu, Papeau – Bamgboye, Dudgandzic, Cîrjan REZERVE: Drăghia – P. Iacob, Morais, Kait, Emmers, Pănoiu, Costache, Al. Ioniță II, Al. Stan ANTRENOR: Cristiano Bergodi
Stadion: Gaz Metan – Mediaș Arbitru: Iulian Călin / A1: Ferencz Tunyogi; A2: Valentin Dumitru Arbitru VAR: Cătălin Popa / Arbitru AVAR: Robert Avram
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER