Noi detalii despre starea de sănătate a lui Iulian Cristea, fotbalistul care a cerut să fie schimbat la derby-ul CFR – FCSB! Mari emoții pentru fundașul care nu mai jucase un meci oficial de 7 luni

Rangelo Janga (D), de CFR Cluj, lupta pentru balon cu Iulian Cristea(S), de la FCSB, in timpul meciului de fotbal din etapa a XXIV-a a Superligii, disputat pe stadionul Constantin Radulescu din Cluj-Napoca, duminica,5 februarie 2023. FLAVIU BUBOI / MEDIAFAX FOTO
Vezi galeria foto - 4 poze

Iulian Cristea revenit în primul 11 al formației FCSB la meciul cu CFR Cluj, după ce timp de șapte luni a fost ținut departe de terenul de fotbal de o accidentare serioasă suferită în urmă cu șapte luni.

Noi detalii despre starea de sănătate a lui Iulian Cristea, fotbalistul care a cerut să fie schimbat la derby-ul CFR – FCSB

Iulian Cristea l-a înlocuit pe Joyskim Dawa în echipa de start a celor de la FCSB, după ce francezul a fost eliminat în partida cu Farul Constanța și a fost suspendat la duelul cu CFR Cluj.

Iulian Cristea a fost titular pentru FCSB după nouă luni, însă fundașul central nu a putut să ducă până la final meciul cu CFR Cluj. Internaționalul român a rezistat pe teren până în minutul 83, când a cerut să fie schimbat de Mihai Pintilii.

Deși oficialii formației patronate de Gigi Becali s-au speriat în momentul în care Iulian Cristea a cerut schimbarea, lucrurile în ceea ce îl privește pe internaționalul român nu sunt atât de grave. Fanatik anunță că fundașul central de la FCSB a avut doar niște crampe, însă nu a dorit să riște și a hotărât să iasă de pe teren în minutul 83.

Iulian Cristea, ținut pe bară de o accidentare stupidă

Iulian Cristea s-a accidentat în partida jucată de echipa națională a României cu Muntenegru în iunie 2022, când „tricolorii” au fost învinși cu scorul de 2-0. Fundașul central a fost diagnosticat cu ruptură de ligament încrucișat anterior după ce a călcat în gaura unui aspersor la meciul cu Muntenegru.

„Despre Cristea am înţeles că a călcat într-o gaură a aspersorului. Eu am crezut că a fost lovit prima oară, la genunchi. Când colo uite ce s-a întâmplat. Îmi pare tare rău pentru că este o accidentare care o să-l ţină ceva vreme departe de teren”, dezvăluia Mihai Stoichiță, directorul tehnic al FRF.

La scurt timp după accidentarea suferită la mecul României cu Muntenegru, Iulian Cristea a plecat de urgență la Roma pentru a se opera la Clinica Vila Stuart.

Echipele de start de la CFR Cluj – FCSB

CFR Cluj: Scuffet – Cr. Manea, Yuri, Burcă, Camora – Boateng, Muhar, Cvek – Petrila, Janga, Krasniqi
Rezerve: Bălgrădean, Braun, Kolinger, Hoban, Bordeianu, Deac, Fica, Birligea, Yeboah
Antrenor: Dan Petrescu

FCSB: Târnovanu – Sorescu, Cristea, Tamm, Radunovic – Edjouma, Șut, Olaru – Cordea, Compagno, Oct.Popescu
Rezerve: Vlad, Crețu, Haruț, Miculescu, Omrani, Miculescu, Omrani, Nikolov, Oaidă, Pantea, Radaslavescu
Antrenor: Mihai Pintilii

Publicat: 06 02. 2023, 08:57