Mihai Stoica, managerul general de la FCSB, n-a fost pe banca tehnică la derby-ul cu Rapid, ci chiar pe tunelul care ducea la vestiare.
Tip temperamental, oficialul roș-albaștrilor își controlează cu greu emoțiile și urăște să stea la lojă, preferând să fie la nivelul gazonului la fiecare meci cu miză.
Surse ProSport din cadrul FRF, care au văzut raportul de joc al observatorului, menționează că MIhai Stoica a fost prezent la ședința tehnică în calitate de „responsabil de copii de mingi”.
Nu se trece această titulatură pe foaia de joc, ci pe raportul de joc al obervatorului, acolo unde apar medicii, persoanele care asigură securitatea dar și alte persoane însărcinate cu diverse atribuții.
Mai mult, Mihai Stoica a fost prezent la ședința tehnică în această calitate, alături de observatori, brigada de arbitri și cei responsabili pentru desfășurarea în condiții normale a derby-ului de pe Arena Națională.
Oficialul FCSB este un personaj multitasking: manager general la FCSB, influencer pe Facebook și pe Instagram, expert al unei televiziuni de sport, dar și „responsabil copii din mingi”, adică persoana care se ocupă de coordonarea celor care trebuie să recupereze baloanele în timpul partidelor.
FCSB a învins-o pe FC Rapid Bucureşti cu scorul de 3-1 (2-0), duminică seara, pe Arena Naţională, într-un meci din etapa a 17-a a Superligii de fotbal.
Trupa antrenată de Mihai Pintilii s-a impus la capătul unui joc foarte bun, prin golurile marcate de Andrei Cordea (14), Andrea Compagno (31) şi Octavian Popescu (57), în timp ce pentru Rapid a punctat Marko Dugandzic (76 – penalty).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER