Noul acționar de la Dinamo și-a intrat în rol! Gestul făcut la finalul săptămânii, după prima victorie a „câinilor” în Superligă, cu FC Botoșani: „Urmează să completăm!” | EXCLUSIV
Dinamo Socios, cel mai nou acționar de la alb-roșii, și-a intrat în rol. După ce a reușit să obțină acțiunile lui Cornel Dinu și să atragă în proiect nume precum Andrei Cionca sau Sorin Preda, acționarul cu cea mai mică cotă de la SC Dinamo 1948 SA a oferit, către toate grupele de la Centrul de Copii și Juniori al „câinilor”, tricouri de antrenament, copete și alte obiecte necesare pregătirii. ProSport a luat legătura cu Silviu Ciuhulescu, purtătorul de cuvânt, cel care a oferit mai multe detalii.
Cel mai nou acționar de la Dinamo și-a intrat în rol. Gestul făcut față de copiii „câinilor”
Dinamo Socios, cel mai nou acționar de la alb-roșii, și-a intrat în rol. După ce a reușit să obțină acțiunile de la club ale lui Cornel Dinu și să atragă în proiect nume precum Andrei Cionca sau Sorin Preda, acționarul cu cea mai mică cotă de la formația bucureșteană a oferit, către toate grupele de la Centrul de Copii și Juniori al „câinilor”, tricouri de antrenament, copete și alte obiecte necesare pregătirii.
Anunțul a fost făcut prin intermediul social media.
ProSport a luat legătura, în acest context, cu Silviu Ciuhulescu, purtătorul de cuvânt al Dinamo Socios.
Cu excepția grupei de la tineret, toate grupele au primit materiale pentru antrenament. La tineret am acoperit tot necesarul în urmă cu trei săptămâni. Am adus tricouri de antrenamente, materiale pentru pregătire, dar și medicamentație precum proteine, vitamine sau susținătoare de efort. Am făcut totul cu acordul lui Marius Dulca, șeful de la CCJ. Am vorbit cu el din prima zi de când a fost numit și păstrăm o legătură constantă. Este foarte deschis și a avut pretenția ca totul să se desfășoare prin el. Practic, ce planuri avem, ce dorim să aducem, lucruri de acest gen. E ceva firesc. Urmează să completăm, zilele următoare, și cu 50 de mingi pe care le-am comandat deja, dar și cu table magnetice.”
- 0,0313% este cota deținută de Dinamo Socios la SC Dinamo 1948 SA.
Debut cu dreptul pentru copiii lui Dinamo la juniori
Dinamo a debutat cu dreptul în sezonul 2023-2024 la nivel de copii și juniori, chiar cu o zi înainte ca elevii lui Ovidiu Burcă să învingă FC Botoșani, pe „Arcul de Triumf”. Formațiile alb-roșii au câștigat atât la Liga de Tineret (U18), cât și Liga Elitelor U17. Adversară i-a fost, la ambele categorii de vârstă, LPS Iolanda Balaș Soter Buzău.
Micii „câini” și-au împărțit victoriile, 1-0 la Liga de Tineret, Seria Est, dar și 3-0 la Liga Elitelor U17. Pentru bucureșteni urmează o „dublă” acasă, cu Petrolul Ploiești. „Lupii galbeni” au început noul sezon cu o dublă înfrângere, într-un Primvs Derby disputat la nivel de juniori: 1-3 la Tineret, 2-6 la U17, cu Rapid București.
În stagiunea trecută, Dinamo a fost departe de performanțele cu care este obișnuit clubul chiar și la acest nivel, clasându-se în play-out. La un moment dat, în trecut, cea mai puternică academie din țară, în prezent, „câinii” încearcă să reclădească pepiniera și, în viitorul apropiat, să ofere, din nou, fotbaliști pe care să se bazeze echipa de seniori, proaspăt promovată după doar un an la matineu.