Ștefan Știucă, noul crainic de la Dinamo, fost semifinalist la Vocea României, are o poveste controversată de viață, el fiind închis în anul 2006 pentru trafic de droguri, unde îl avea ca partener pe fiul unui fost șef de Poliție din Capitală.
După despărțirea de Nicu Grameni, fost crainic al grupării alb-roșii, acuzat de pedofilie, iată că Dinamo își leagă acum numele de un alt personaj cu trecut dubios.
Meciul său de debut ca și crainic pe „Arcul de Triumf” al lui Ștefan Știucă a fost împotriva celor de la Petrolul, încheiat cu succesul clar al dinamoviștilor, scor 4-1.
După ce l-au dat afară pe fostul crainic Nicu Grameni, deconspirat de „Justițiarul din Berceni” în timp ce își dădea întâlnire cu un minor pe care îl cunoscuse pe o platformă de dating, dinamoviștii au apelat la Ștefan Știucă. Fost semifinalist la Vocea României, acesta are un trecut extrem de dubios.
De profesie cântăreț, Ștefan Știucă a făcut închisoare în urmă cu 18 ani pentru trafic de droguri, scrie iamsport.ro. Alături de alți patru indivizi, acesta vindea canabis și hașiș în cluburile de lux din centrul Capitalei. Unul dintre partenerii săi era băiatul unui fost șef de secție de Poliție din București.
Polițiștii au găsit la acea vreme în casa lui Ștefan Știucă patru grame de hașiș, două grame de canabis, trei grame de semințe de canabis, mai multe foițe cu ajutorul cărora se făceau țigările, cinci telefoane mobile și 4.600.000 de lei, bani obținuți din vânzarea drogurilor.
Ștefan Știucă a recunoscut tot în filmul de prezentare de la Vocea României. Show-ul muzical de la Pro TV unde a ajuns până în semifinale din partea echipei lui Tudor Chirilă.
Puțină lume știe însă că viitorul crainic al lui Dinamo a făcut parte și din galeria dinamovistă. Știucă a fost component în Peluza Sud și a însoțit echipa în foarte multe deplasări, dar și în încleștările ultras cu marii rivali din Capitală și din țară.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER