Mesaj neașteptat din partea Asociației Peluza Cătălin Hîldan pentru suporteri, la confruntarea Dinamo – Rapid.
Dinamo și Rapid se duelează în derby-ul etapei 21 din Superliga, iar confruntarea este una de maximă importanță pentru ambele echipe, care se luptă pentru accederea în play-off. Asociația Peluza Cătălin Hîldan a împărțit în tribunele Arenei Naționale, pe lângă programul de meci, și formulare de redirecționare a impozitului pentru cei ce vor să contribuie la sprijinul echipei din Ștefan cel Mare.
Asociația Peluza Cătălin Hîldan continuă misiunea de a o sprijini pe Dinamo necondiționat, chiar și din punct de vedere financiar. APCH deținde 12% din clubul Dinamo (SC Dinamo 1948 SA), iar mesajul cu care a început textul în care se explica demersul echipei a început cu „2 minute pentru a continua o istorie!”.
„Formularul 230”, așa cum este numit cel în care cei ce doresc pot redirecționa 3,5% din impozitul anual către o anumită asociație.
„Reluăm campania formularul 230, tipărit pe verso, prin care 3,5% din impozitul anual datorat se direcționează către clubul Dinamo prin asociația Peluza Cătălin Hîldan. Acest formular se completează în 2 minute și, spre deosebire de acum 3 ani când el era supraviețuirea, acum reprezintă prosperitatea echipei noastre”, este o parte din mesajul transmis de Asociația Peluza Cătălin Hîldan.
Tehnicianul lui Dinamo, Zeljko Kopic, a vorbit despre cât de tare va fi partida pe care o va disputa echipa sa în compania lui Rapid, precum și despre calitatea echipei pregătite de Marius Șumudică.
Avem respect maxim pentru Rapid, pentru calitatea pe care o are și pentru tot ceea ce face acest club, dar avem încredere în cum jucăm, în ceea ce facem la antrenamente și cred că va fi un meci excelent între doi adversari buni.
Cred că în acest moment suntem într-o poziție bună, avem posibilități bune pentru play-off, iar cu fiecare victorie posibilitățile vor crește și mai mult, iar acest obiectiv devine din ce în ce mai realist”.
Dinamo: Roșca – Cristi Costin, Boateng, Homawoo, Opruț – Olsen, Gnahore, Cîrjan – Milanov, Selmani, Dennis Politic Rezerve: Stoian, Licsandru, Soro, Abdallah, Bordușanu, Ahmed Bani, Patriche, Caragea, Sivis, Andrei Florescu, Antonio Luna, Iulius Mărginean Antrenor: Zeljko Kopic
Rapid: Aioani – Braun, Ignat, Pașcanu, Borza – Christensen, Hromada – Rareș Pop, Emmers, Petrila – Boupendza Rezerve: Siegrist, Manea, Săpunaru, Micovschi, Grameni, Kait, Vulturar, Gojkovic, Alexandru Dobre, Hasani, Burmaz, Jambor Antrenor: Marius Șumudică
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER