Nu e glumă! Gigi Becali a spus asta despre rivala Dinamo București: „Am avut dreptate”

Nu e glumă! Gigi Becali a spus asta despre rivala Dinamo București: „Am avut dreptate”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dinamo București are un parcurs foarte bun în actualul sezon de Superliga României, după ce în stagiunea precedentă a evitat cu greu retrogradarea, iar acest lucru a fost observat și de Gigi Becali.

Latifundiarul din Pipera a făcut declarații neașteptate în legătură cu marea rivală din „Ștefan cel Mare”, vorbind despre valoarea echipei pregătite de croatul Zeljko Kopic.

Ce crede Gigi Becali despre Dinamo București

Dinamo București este una dintre surprizele actualului sezon de Superliga României. „Câinii” au un parcurs foarte bun, după ce în stagiunea precedentă s-au salvat de la retrogradare pe ultima sută de metri. În ultima etapă disputată, bucureștenii s-au impus pe terenul celor de la Petrolul Ploiești, scor 0-1.

Parcursul bun al trupei pregătite de Zeljko Kopic a fost observat și de Gigi Becali, patronul rivalei de la FCSB, care și-a spus recent părerea despre cum arată jocul „câinilor” în momentul de față.

Astfel, latifundiarul din Pipera susține că Dinamo București nu este o echipă slabă, chiar dacă FCSB a învins-o atât în Cupa României cât și în campionat, fără prea multe eforturi.

„Când am întâlnit-o pe Dinamo am spus că nu e slabă. Doar că am fost noi foarte puternici. Dinamo a demonstrat că ce am spus eu este adevărat”, a declarat Gigi Becali, conform gsp.ro.

Laudele vin din ambele părți

Dinamo București s-a impus cu scorul de 0-1 pe terenul celor de la Petrolul Ploiești, dar diferența de pe tabela de marcaj putea fi mai mare dacă portarul Lukas Zima nu își salva echipa în repetate rânduri.

La finalul partidei, Andrei Nicolescu, administratorul special al „câinilor”, a lăudat transferul reușit de Gigi Becali, fiind cunoscut faptul că Lukas Zima a ajuns deja la o înțelegere cu FCSB.

„O victorie foarte importantă pentru bătălia la play-off. Vreau să îl felicit pe portarul echipei gazde (n.r. Lukas Zima), de fapt vreau să o felicit pe FCSB. Nici nu a început mercato, dar cred că au făcut un transfer extraordinar.

Cred că dacă nu era într-o formă atât de bună, scorul era altul. Am controlat meciul de la un cap la altul. Am avut ceva emoții, pentru că la final au venit cu centrări lungi, dar cred că am arătat un joc solid.

Dacă reușeam să înscriem din acele multe ocazii pe care le-am avut, meciul era mult mai ușor și mai repede tranșat. Este dovada că ceea ce vrem să construim este realizabil” a declarat Andrei Nicolescu, la finalul partidei cu Petrolul Ploiești, la DigiSport.

Sportul este cea mai mare pasiune a lui Cristian Hitruc, iar acest lucru ajunge să îi ocupe o mare parte din timp. Absolvent al Liceului Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” din Iași, în anul 2014, a ales să se lase ghidat de pasiunea pentru sport și presa sportivă și a urmat cursurile ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Bill Gates, previziune sumbră privind inteligenţa artificială. Se va întâmpla în mai puţin de 10 ani!
Bill Gates, previziune sumbră privind inteligenţa artificială. Se va întâmpla în mai puţin de 10 ani!
Se renunță la trecerea la ora de vară în martie?! Propunere de ULTIMĂ ORĂ: Schimbarea orei în aprilie
Se renunță la trecerea la ora de vară în martie?! Propunere de ULTIMĂ ORĂ: Schimbarea orei în aprilie
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Cristiano Bergodi, revenire de senzaţie în Superliga! Antrenorul italian ar putea ajunge pe banca unei echipe cu pretenţii
Cristiano Bergodi, revenire de senzaţie în Superliga! Antrenorul italian ar putea ajunge pe banca unei echipe cu pretenţii
Răzvan Lucescu în locul lui Şumudică,
Răzvan Lucescu în locul lui Şumudică, "bomba" lui Dan Şucu pentru banca Rapidului! Antrenorul spune "da" cu o condiţie | EXCLUSIV
Babs, de nerecunoscut! Cum arată acum fosta iubită a lui Dorian Popa. Operațiile estetice i-au schimbat complet înfățișarea
Babs, de nerecunoscut! Cum arată acum fosta iubită a lui Dorian Popa. Operațiile estetice i-au schimbat complet înfățișarea
Dispar banii de pe carduri, ANAF şi BNR avertismente pentru toţi românii cu carduri
Dispar banii de pe carduri, ANAF şi BNR avertismente pentru toţi românii cu carduri
BANCUL ZILEI. Știți ce face o păpușă gonflabilă după o partidă de amor?
BANCUL ZILEI. Știți ce face o păpușă gonflabilă după o partidă de amor?
"A plecat la marea armată de îngeri din cer". Alex, militarul găsit împuşcat în cap în Târgu Jiu, a murit…
Ce spune cafeaua ta preferată despre tine?
Ce spune cafeaua ta preferată despre tine?
Celebrul milionar care şi-a tocat întreaga avere de peste 20 de milioane de euro şi nu regretă deloc: Aş face totul la fel. Sunt fericit
Celebrul milionar care şi-a tocat întreaga avere de peste 20 de milioane de euro şi nu regretă deloc: Aş face…
Elena Larisa în vârstă de 12 ani a dispărut din Galați, iar mama ei o căuta disperată. Unde a fost găsită, 24 de ore mai târziu
Elena Larisa în vârstă de 12 ani a dispărut din Galați, iar mama ei o căuta disperată. Unde a fost…
Marele actor pe care România l-a pierdut. Românii l-au uitat complet: Îți lipsea. Ți-era dor
Marele actor pe care România l-a pierdut. Românii l-au uitat complet: Îți lipsea. Ți-era dor
"Ceasul rău l-a dus acolo" Constantin a fost găsit fără suflare în Iași, la trei luni de la dispariție. Bărbatul…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
BYD vine în România! Am condus BYD Sealion 7. Primele impresii din spatele volanului
BYD vine în România! Am condus BYD Sealion 7. Primele impresii din spatele volanului
Filmările pentru Insula Iubirii sezon9 s-au încheiat:„Emoțiile ating cele mai înalte cote, trăirile sunt mai puternice ca oricând”
Filmările pentru Insula Iubirii sezon9 s-au încheiat:„Emoțiile ating cele mai înalte cote, trăirile sunt mai puternice ca oricând”
×