Mihai Pintilii este aproape de plecarea de la FCSB, după ce a avut o conversație cu Gigi Becali.
Mihai Pintilii (39 de ani) a scos la iveală de ce a dorit să plece de la FCSB, chiar la începutul stagiunii curente. Secundul lui Elias Charalambous a declarat că s-a gândit serios la o potențială plecare de la campioana României, din cauza rezultatelor mai slabe pe care echipa le-a avut. Pintilii a declarat că a și purtat o discuție cu Gigi Becali pe marginea acestui subiect, însă acum nu se mai gândește la plecare.
Fostul jucător al campioanei României a fost măcinat din cauza rezultatelor slabe pe care echipa pe care o conduce alături de Elias Charalambous le-a înregistrat. Totuși, Pintilii a dezvăluit că discuția a fost purtată cu ceva timp în urmă, iar acum este mulțumit de calificarea în Europa League a celor de la FCSB.
„A fost o discuție la începutul campionatului, dar nu o dorință clară în legătură cu plecarea mea. A fost o discuție personală cu Gigi Becali, dar nu că aș fi plecat. Da, da! (n.r. – apăsat de rezultatele echipei) Din cauza asta. Atunci, mă gândeam că era mai bine să plec eu.
Acum cred că am și uitat despre discuția asta. A fost foarte repede tot ce s-a întâmplat, a fost ceva de moment. S-a rezolvat foarte repede. Mi-am dat un ultimatum. Ne-am calificat în Europa League, dar la început poate era nevoie de o schimbare.
Nu-mi convine, nu-mi place să fiu pe acest loc în clasament. Mi-e rușine să ies în oraș și nu pot să dau ochii cu oamenii. Trebuie să fim cel putin în primele 6 ca să fie liniște.
Apăsarea și stresul nu le pun la socoteală. Lucrurile din afară se văd foarte frumos, dar în interior e foarte mult stres, foarte multă bătaie de cap, e greu. Când venim din deplasare nu dormim deloc aproape, dar e și frumos. Când câștigi nu mai contează, când pierzi îți vine să te lași, să fugi”, a spus Mihai Pintilii, potrivit onlinesport.ro.
Patronul celor de la FCSB, Gigi Becali (66 de ani), a spus că nu a avut în cunoștință faptul că Mihai Pintilii dorea să o părăsească pe FCSB. Patronul a spus că i-a oferit lui Pintilii suma pe care și-a dorit-o și l-a convins să rămână la campioana României.
„Nu știu ca Pintilii să fi vrut să plece în vară. Era nemulțumit, din ce-mi aduc aminte, și eu nu știam de când i-am făcut contractul lui Charalambous. MM mi-a spus că Pintilii e foarte supărat, că vrea să plece, că e desconsiderat.
Avea salariul 3.000 euro și i-am dat telefon și i-am zis să-mi spună. L-am întrebat cât a vrut și i-am dat cât a cerut. Pe cuvânt că nu mai știu cât i-am dat”, a spus Gigi Becali la Digi Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER