Aflat în tribunele stadionului „Arcul de Triumf” pentru a urmări derby de România, FCSB – Dinamo, din runda a doua a Superligii, Marcel Ciolacu nu s-a putut abține și a avut o reacție vehementă pe rețelele de socializare.
Marcel Ciolacu s-a numărat printre principalii oameni care și-au dorit ca derby-ul FCSB – Dinamo să se dispute în Ghencea, nu pentru că ar susține vreuna dintre cele două formații, ci pentru ca fanii să fi putut beneficia de un stadion mai încăpător, având în vedere că Arena Națională este închisă.
Însă, sugestia premierului a rămas fără ecou, deoarece negocierile dintre FCSB și CSA Steaua nu s-au finalizat într-un mod pozitiv, iar formația patronată de Gigi Becali nu a putut intra în Ghencea.
În acest context, derby-ul a fost mutat pe „Arcul de Triumf”, o arenă cu o capacitate de 8.200 locuri, adica de peste 3 ori sub capacitatea Stadionului Steaua.
Aflat în tribune la ora derby-ului FCSB – Dinamo, Marcel Ciolacu a transmis:
„Un meci care merita jucat în fața a 30.000 de suporteri (n.r. – trimitere la capacitatea arenei din Ghencea)”, a scris Marcel Ciolacu pe pagina sa de Facebook, în timpul derby-ului FCSB – Dinamo.
De asemenea, premierul României a adăugat și două hashtaguri la postare, „stadioanele sunt pentru suporteri” și „eternul derby”.
FCSB: Târnovanu – Pantea, Dawa, Haruț, Radunovic – Olaru, Șut, Djokovic – Miculescu, Băluță, Coman Rezerve: Vlad, Compagno, Lixandru, Edjouma, Gheorghe, Ov. Popescu, Ngezana, Radaslavescu, Cordea Antrenor: Elias Charalambous
Dinamo: Golubovic – De Moura, Giafer, Grigore, Amzar – Ghezali, Larrucea, Iglesias, N. Roșu – Abdallah, Bani Rezerve: Dujmovic, Bena, I. Roșu, Gregorio, Țîră, Politic, Borcea, Patriche, Costin Antrenor: Ovidiu Burcă
Stadion: Arcul de Triumf (Bucureşti) Arbitru: Colţescu Sebastian (Bucureşti) / A1: Marica Mihai Marius (Bistriţa), A2: Popescu Adrian (Craiova) / Arbitru VAR: Chivulete Andrei Florin (Bucureşti), Arbitru asistent VAR: Dumitrache Bogdan (Bucureşti)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER