Meme Stoica a comentat gesturile controversate pe care antrenorul Marius Șumudică (53 de ani) le-a făcut pe parcursul derby-ului FCSB – Rapid 0-0, disputat pe 27 octombrie, în etapa 14 din Superliga.
Tehnicianul grupării din Giulești a intrat într-un soi de conflict de la distanță cu fanii gazdelor, care l-au înjurat, iar deranjat fiind de acest aspect, Șumudică a răspuns.
Duminica trecută, pe parcursul derby-ului FCSB – Rapid 0-0, Marius Șumudică a fost protagonistul unor gesturi mai puțin plăcute, pe care le-a realizat cu dedicație pentru suporterii echipei gazdă.
Fanii rivalei l-au înjurat pe tehnicianul Rapidului, iar Șumudică nu s-a putut abține să nu le răspundă. Doar că a fost surprins și de camerele de filmat. Mai întâi, „Șumi” s-a întors cu spatele la fanii gazdelor și s-a aplecat pentru a-și lega șireturile. Astfel le-a arătat posterilor suporterilor roș-albaștri. Mai apoi, antrenorul giuleștenilor a început să se joace cu guma de mestecat și a dus degetul mijlociu în dreptul gurii.
În exclusivitate pentru ProSport, impresarul Florin Manea a sugerat că Marius Șumudică nu poate fi schimbat și că este greu pentru antrenorul Rapidului „să se abțină” în cazuri precum cel menționat mai sus.
Se pare că de aceeași părere este și Meme Stoica, managerul general al celor de la FCSB, care nu l-a pus la zid pe Șumudică. Din contră, a încercat să îi găsească o scuză și a remarcat un alt detaliu caracterstic tehnicianului. De multe ori, când se află în situații tensionate la marginea terenului, antrenorul Rapidului afișează un rictus specific lui. Astfel, Meme Stoica e de părere că gesturile lui Marius Șumudică au devenit mai degrabă niște ticuri, cauzate de modul înfocat în care se implică la nivelul „sportului rege”:
Poate peste ani de zile se va schimba și Șumudică, poate nu, nu poți să știi niciodată! Câteodată, când adrenalina e la cote maxime și te înjură unii, le răspunzi și tu. Credeți că rictusul ăsta pe care îl are și-l controlează? Eu vorbesc ce văd, încerc să analizez. Dacă el nu-și poate controla rictusul ăsta, tot timpul stă cu fața crispată, probabil nu își poate controla nici gesturile. Nu trebuie judecat, nu se poate controla. Nu mi-aș dori să stau 90 de minute în rictus”, a declarat Meme Stoica, la Prima Sport.
Pe de altă parte, Marius Șumudică a atras atenția la derby-ul FCSB – Rapid și cu geaca Burberry care are un preț de 1.790 de euro, adică aproximativ 9.000 de lei.
Fiecare club are un set de reguli. Eu, la toate cluburile, i-am interzis antrenorului să fie îmbrăcat altfel decât în treningul de prezentare al clubului sau în ținuta de prezentare a clubului. Astea sunt regulile noastre, am văzut și în străinătate, sunt antrenori care se îmbracă cum vor ei”, a completat Mihai Stoica.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER