„Nu te faci că nu auzi?”. Dan Petrescu, apărat de rivalul Meme Stoica, după ce a fost eliminat în CFR Cluj – Unirea Slobozia 3-0
Dan Petrescu, antrenorul de la CFR Cluj, a fost apărat de Mihai Stoica, manager general la FCSB și fost coleg la Unirea Urziceni, după ce tehnicianul ardelenilor a făcut o nouă criză de nervi şi a fost eliminat în meciul cu Unirea Slobozia, scor 3-0.
Mari rivali în Superligă, Meme Stoica îi sare în ajutor lui Dan Petrescu și spune că acesta nu ar fi meritat de data aceasta să fie trimis în tribune de către centralul Andrei Chivulete.
Dan Petrescu, apărat de marele rival Meme Stoica, după ce a antrenorul a avut o nouă criză de nervi și fost eliminat în CFR Cluj – Unirea Slobozia 3-0
Totul a plecat după ce Dan Petrescu a protestat vehement la decizie a arbitrului partidei, imediat după golul egalizator al celor de la Unirea Slobozia, anulat ulterior din camera VAR după un ofsaid nesemnalizat.
Mihai Stoica nu-l pune la zid de data aceasta pe Dan Petrescu și îi ia în colimator pe arbitrii întâlnirii din Gruia, despre care spune că sunt „puțin cam sensibili” și dau cartonașe roșii mult prea ușor. MM este de părere că Florin Chivulete ar fi trebuit să treacă peste protestele lui Dan Petrescu și să nu-l elimine pe antrenorul clujenilor.
„Poate nu trebuie cauţionat că se manifestă la modul ăsta. Dar e o greşeală de arbitraj. El reacţionează în urma unei reacţii de arbitraj. Nu suntem puţin cam sensibili?
Că nu cred că a înjurat, că dacă înjura lua roşu de la început şi se consemna, că eu am văzut ce se consemnează în rapoartele de arbitraj. Se scrie cuvânt cu cuvânt.
Tu dacă ai greşit ca arbitru, că ştii că ai greşit, nu te faci că nu auzi până la urmă?”, a declarat Mihai Stoica la primasport.ro.
Reacția lui Dan Petrescu după ce Andrei Chivulete n-a stat la discuție ca alți arbitri și l-a trimis în tribună
Dan Petrescu a reacționat după ce a fost eliminat, la flash-interviul care a urmat partidei din Gruia. Antrenorul celor de la CFR Cluj se arată „puțin” dezamăgit de eliminare, însă se declară surprins că, deși a avut reacții reprobabile similiare și la echipele din străinătate pe care le-a pregătit, nu a fost trimis în tribune.
Tehnicianul se declară frustrat că arbitrul de rezervă a stat numai cu ochii pe el încă de la începutul meciului, de parcă nu asta ar fi datoria lui, să supravegheze bancile tehncie, printre alte atribuții.
„Sunt dezamăgit puţin de eliminare. În Europa şi unde am antrenat nu prea am fost eliminat, doar în România mă elimină. Arbitrul de rezervă a stat numai cu ochii pe banca noastră. Nu am înţeles atitudinea celui de-al patrulea arbitru, avea atitudinea asta de la început, stă doar pe capul meu”, a declarat cu năduf Dan Petrescu.