Mihai Pintilii a explicat recent de ce nu vorbește în privat cu Vlad Chiricheș, care îi este fin, despre modul în care se poartă patronul Gigi Becali.
În ultimele luni, experimentatul fundaș central a fost aspru criticat de către latifundiarul din Pipera, în urma unor greșeli pe care le-a făcut în timpul meciurilor în care a fost folosit de către Elias Charalambous.
„(nr. Cum gestionezi situația lui Chiricheș la FCSB?) Suntem naș și fin în afara terenului, mai mult decât prieteni. Chiri familia mea. Nu știu. Mi-e greu, câteodată poate eu îl înțeleg cel mai bine și îl las pentru că e un tip care se consumă foarte mult, pune mult suflet și trebuie să-l lași în pace. E un tip care stă, analizează și nu trebuie supărat.
Am discuții în privat cu el acasă, dar nu vorbim de fotbal pentru că doar aici vorbim de fotbal, în restul timpului nu, sunt deciziile lui și chiar nu vreau să mă bag. Eu sunt prins la mijloc și nici nu vreau să pic că trag fie cu Vlad sau cu nea Gigi sau cu clubul FCSB sau Steaua București, cum îi zic eu, și atunci aș pica eu. Vreau să să fiu același băiat drept, onest și să le zic adevărul”, a spus Mihai Pintilii pentru Orange Sport.
Campioana României a reușit să obțină patru victorii consecutive: două în UEFA Europa League și două în Superliga României. Trupa pregătită de Elias Charalambous s-a impus în fața letonilor de la RFS, scor 4-1, în fața celor de la Sepsi Sf. Gheorghe, scor 1-0, în fața celor de la PAOK Salonic, scor 1-0 și în fața celor de la Gloria Buzău, scor 3-2.
Astfel, FCSB a reușit să se apropie de locurile de play-off și se menține în fruntea clasamentului în UEFA Europa League.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER