Număr 9 neașteptat pentru FCSB! Francezul care poate acoperi lipsa din atacul lui Gigi Becali
Problema lipsei unui atacant a celor de la FCSB poate fi suplinită de un francez pe care Gigi Becali îl vrea evoluând ca număr 9.
Campioana României nu a reușit să își umple toate golurile pe care le avea la nivelul lotului, iar „roș-albaștrii” trebuie să apeleze la improvizații.
Număr 9 neașteptat la FCSB
Fostul fotbalist al celor de la FCSB, Valentin Badea, crede că jucătorul francez întors din împrumut, Malcom Edjouma, ar putea fi o variantă pentru poziția de atacant al campioanei. Deși Daniel Popa este, la bază, atacant, fostul fotbalist crede că Gigi Becali nu va mai face transferuri în această perioadă de mercato și va apela la improvizații.
„Am văzut că mai e și Edjouma acolo. De ce nu?
Dintre toți jucătorii din lot, eu pe Daniel Popa îl văd ca și număr 9. Edjouma sau Miculescu, dacă ar juca, sunt improvizații. Băluță, la fel. Se pot adapta însă și ei, în funcție de joc. Să așteptăm finalul perioadei de transferuri și poate vom avea surprize, cine știe”, a declarat Valentin Badea, potrivit Sportpesurse.
- Malcom Edjouma a jucat, la nivel de juniori, pentru academia celor de la Paris Saint-Germain
- În perioada petrecută la Bari, mijlocașul a evoluat în 22 de partide, a marcat două goluri și a oferit o pasă decisivă
- Cota de piață a lui Malcom Edjouma este de 550 de mii de euro, conform Transfermarkt.
Decizia reprofilării lui Edjouma a fost luată în urmă cu mai mult timp
Gigi Becali a intervenit telefonic în cadrul emisiunii ProSport Live și a mărturisit că Malcom Edjouma va fi reprofilat în echipa de bază a FCSB. Totuși, deși acum ar putea deveni atacant, la momentul în care a dezbătut această idee latifundiarul din Pipera, planul reprofilării lui Edjouma era pentru postul de mijlocaș, în locul lui Darius Olaru.
„Malcom Edjouma, când va veni, va juca poziția lui Olaru. El nu va mai juca închizător pentru că pierde mingea. Va juca doar în locul lui Darius Olaru și în locul lui Tănase. Jocul nostru va fi doar 4-2-3-1”, a declarat Gigi Becali, la ProSport Live.
Pentru FCSB, Malcom Edjouma a evoluat în patru partide în sezonul recent încheiat și a înscris un gol. Reușita fotbalistului francez a fost consemnată chiar în prima etapă, împotriva celor de la FC U Craiova, când roș-albaștrii au câștigat, scor 3-1.
După doi ani petrecuți la FC Botoșani, în perioada 2020 – 2022, în care a bifat 32 de apariții și patru goluri, oficialii celor de la FCSB au obținut semnătura sa. În toată perioada petrecută la campioana României, francezul a jucat 61 de meciuri, a marcat 14 goluri și a oferit patru pase decisive.