Clubul UTA a făcut publică despărțirea de 12 jucători din lotul cu care s-a salvat de la retrogradare în ultimul meci al sezonului, returul barajului cu Buzăul, câștigat cu 5-1. Benzar, Cascini, Balauru, Mociu, Erico, Dobrescu, Ubbink, Vukcevic, Anton, Marrone, Barbosa și Otele sunt jucătorii care au plecat deja 100%. Idriz Batha, Roger jr. și Claudiu Keseru mai au la dispoziție două-trei zile să dea un răspuns final la oferte făcute de clubul UTA pentru stagiunea ce urmează. Toți trebuie să accepte salarii mai reduse și, eventual, să-și ia diferența din prime și bonusuri, deși în cazul lui Keseru e mai greu acest lucru la câți bani a luat în primul an de contract în „alb-roșu”. Apoi, mai e de rezolvat și „speța Milosevic”. Atacantul muntenegrean nu mai este dorit sub nicio formă de Mircea Rednic, care – altfel – are o listă destul de mare de posibile achiziții.
Ultimele nume vizează fotbaliști cu profil defensiv. Doi dintre ei chiar au mai lucrat cu antrenorul UTA-ei și vorbim despre Cătălin Carp și Damien Dussaut.
Carp e fundaș central, dar poate juca foarte bine și la „închidere”, are 29 de ani și în ultimul sezon a jucat în liga a doua din Rusia, la UFA, cu care a retrogradat la finalul stagiunii. Internaționalul basarabean e crescut de Sahtior și Dinamo Kiev și a jucat în România pentru a FCSB, CFR Cluj, Viitorul și Dinamo. În tricoul „câinilor” a fost antrenat și de Mircea Rednic pentru o scurtă perioadă, iar la Arad s-ar reîntâlni cu colegul de la naționala Republicii Moldova, Virgiliu Postolachi.
Dussaut este un fundaș dreapta de 28 de ani, cu pașaport francez, care evoluează pentru naționala din Martinica. În Liga 1 a venit din Belgia, de la Saint Truiden, la Dinamo, după care a mai evoluat la Viitorul și Rapid. Cu toate că în tricoul giuleștenilor a jucat o singură partidă, pentru că s-a accidentat în debutul stagiunii. Fundașul lateral a jucat și pe arena „Francisc Neuman”, în prima rundă a sezonului 2021-2022, când a fost eliminat de pe teren la mijlocul reprizei secunde, pentru două „galbene”.
Totodată, UTA încearcă să repatrieze și doi dintre foștii internaționali de tineret, care ajungeau până semifinalele Campionatului European din Italia, în 2019, cu generația din care făceau parte și arădenii Dennis Man și Adrian Petre. Vorbim despre fundașul central Alexandru Pașcanu (25 de ani în septembrie) și mijlocașul central, Vlad Dragomir (24 de ani).
Pașcanu ar avea același traseu precum Paul Anton, cel care a îmbrăcat tricoul UTA-ei după ce a jucat la divizionara secundă, Ponferradina, retrogradată la finalul acestui sezon în eșalonul terț. În Liga 1, fotbalistul născut la Bârlad, care la nevoie poate juca și în cele două benzi ale defensivei, a evoluat pentru CFR Cluj și FC Voluntari, dar s-a format ca fotbalist în Anglia, la Leicester.
Dragomir e timișorean, e crescut de Poli și a plecat la Arsenal la doar 18 ani. Nu s-a impus în Anglia și, din 2018, a ajuns în Italia, la Perugia și apoi Virtus Entella, în ligile doi și trei. De doi ani joacă în Cipru, la Pafos, echipă cu care a încheiat pe locul 4 în ultimul sezon și pentru care a înscris doar două goluri. Teoretic, Dragomir ar urma să-i ia locul în schema tactică a lui Mircea Rednic olandezului Desley Ubbink, care s-a despărțit oficial de UTA la începutul săptămânii trecute.
Însă, în săptămâna ce urmează la Arad ar putea să ajungă și alți doi-trei jucători străini, cel mai probabil din Belgia, impresariați de fiica antrenorului utist, Luana Rednic.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER