O echipă din Superliga s-ar putea destrăma la vară: fotbaliștii vor să plece și sunt printre cei mai buni iar antrenorul poate semna cu un club care se luptă la titlu!
Hermannstadt s-a luptat până în ultima etapă a sezonului regular pentru un loc în play-off, însă sibienii s-ar putea confrunta cu un exod în masă la vară!
Marius Măldărășanu mai are contract încă un an cu gruparea din Sibiu, dar nu exclude posibilitatea de a ajunge la o altă echipă în cazul în care va apărea o oportunitate atractivă.
Totodată, nici Mihai Butean și Mino Sota, doi dintre cei mai importanți jucători ai sibienilor, nu sunt siguri în privința viitorului lor la Hermannstadt.
„Mi-am prelungit doi ani contractul, mai am un an, dar se poate întâmpla orice. Eu mă simt bine, toată lumea își va dori mai mult anul următor, vor fi schimbări, iar dacă ele vor fi unele mari, atunci trebuie să o iei de la capăt.
Pentru că baza noastră a fost omogenitatea. În momentul în care schimbi foarte mult, din diferite motive, pleacă jucători, atunci trebuie să aduci jucătorii mai bine cotați, cu salarii mai mari. Omogenitatea s-a văzut.
În fotbal poate apărea un conflict, să vreau să rămân și să nu mai vrea clubul sau invers, nu știi ce apare pe parcurs. Eu le-am zis băieților că vreau să continuăm așa. Am încercat să-i conving și pe „Buti” (n.r. Butean) și pe Sota să semneze. Deocamdată nu e un răspuns negativ din partea lor, însă și ei așteaptă. Pentru mine e un pic dificil pentru că nici nu putem să stăm la nesfârșit.
Poate să îți apară o variantă, o soluție, pe care să o iei deja de acum. Și nu pot să te aștept pe tine. Tu stai aici până la vară și la vară poate îmi zici: «Noroc, la revedere, am plecat».
Ei atât timp cât sunt aici vor da 100% până în ultimul minut dacă merită să joace. A tot apărut că nu va intra Sota sau altcineva, dar dacă merită să joace eu îl bag. Dacă clubul vrea să ia o decizie e treaba lui. Merită să joace, joacă”, a explicat Măldărășanu, în cadrul podcast-ului lui Pope.
„Deocamdată eu sunt la Sibiu, vreau să îmi fac treaba cât mai bine aici, nu vreau să vorbesc despre Măldă. (n.r. – Ai vorbit cu Neluțu Varga în ultima perioadă?) Nu am vorbit despre plecarea lui Mutu și a lui Cristi Balaj.
Cu Neluțu Varga vorbesc săptămânal. E unul din oamenii pe care îi apreciez, e unul din prietenii mei buni, așa că e normal să avem discuții.
Dar, repet, toată energia și tot ce pot eu voi face pentru Sibiu. Cel puțin până la vară sunt aici și îmi voi face treaba cât pot eu de bine aici”, a declarat Dani Coman, citat de Fanatik.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER