Ovidiu Popescu s-a vindecat după ultima accidentare suferită și este gata să revină pe teren, urmând să fie apt de joc în partidele pe care FCSB le va disputa din luna februarie.
Cel mai vechi jucător din lotul roș-albaștrilor a devenit indisponibil încă din vara trecută, atunci când a suferit o ruptură a unei grefe implantate în urma unei accidentări la nivelul ligamentelor încrucișate, într-o partidă din Superliga împotriva lui CS Mioveni.
Deși în astfel de cazuri, perioada de recuperare este de lungă durată, Ovidiu Popescu s-a recuperat în numai 4 luni și jumătate, potrivit GSP, și ar fi pregătit să participe chiar și la jocurile amicale pe care formația lui Mihai Pintilii le va disputa în Turcia.
Conform sursei citate, cei de la FCSB nu ar dori să riște o eventuală recidivă a acestei accidentări, astfel că Popescu nu va fi forțat încă de la primele meciuri oficiale pe care le vor juca în noul an, iar o dată realistă pentru revenirea internaționalului român ar fi pe la jumătatea lunii februarie, când este programat și duelul cu Universitatea Craiova (18 februarie).
Ovidiu Popescu se află la vicecampioana României încă din vara anului 2016, iar unul dintre principalele atuuri ale sale a fost întotdeauna polivalența de care a dat dovadă, fiind folosit pe toate posturile în apărare, dar și în linia de mijloc.
În cei 6 ani și jumătate petrecuți la FCSB, fotbalistul în vârstă de 28 de ani a adunat nu mai puțin de 198 de meciuri în toate competițiile, reușind să marcheze 4 goluri și să ofere 12 pase decisive.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER