În Bănie ar putea să existe o singură echipă Universitatea Craiova, în urma presiunilor pe care primăria le-ar exercita asupra lui Adrian Mititelu și Mihai Rotaru.
Lupta pentru identitatea istoricei Universitatea Craiova, pe care o duc Mihai Rotaru și Adrian Mititelu prin intermediul echipelor pe care le patronează, FC U și CS U, și-ar putea consuma ultimele episoade chiar în aceste zile.
Susele ProSport susțin că primăria din Craiova își dorește o singură echipă „Știința” în oraș, care ar urma să beneficieze de suportul tuturor locuitorilor. În ultimii ani, suporterii s-au împărțit între FC U și CS U, iar rivalitatea dintre cele două chiar a condus la conflicte violente între fani. Primăria nu își mai dorește o atmosferă încărcată în Bănie, astfel că le-ar fi transmis celor doi finanțatori rivali să găsească de comun acord o soluție pentru încetarea acestei situații.
Nu doar că Adrian Mititelu și Mihai Rotaru se simt, practic, puși în fața unei decizii căreia, vrând-nevrând, trebuie să i se supună, dar sunt obligați să urgenteze acest proces. Anul 2024 este unul electoral, iar în Craiova se dorește rezolvarea situației până la acel moment.
Astfel, mutarea-șoc ar urma să se producă în această vară sau, cel mai târziu, în vara anului viitor, iar Craiova ar rămâne cu o singură echipă în Superliga.
Mihai Rotaru și Adrian Mititelu ar fi primit mână liberă pentru găsirea unei soluții care să presupună existența unei singure echipe Universitatea Craiova, începând cu sezonul următor.
Prima variantă presupune ca cel de-al doilea să i se alăture omului de afaceri care s-a îmbogățit grație ANRP în structura lui CS U Craiova. În acest scenariu, Adrian Mititelu ar urma să conducă „Știința” alături de rivalul său de până acum.
Patronul de la actuala CS U Craiova a fost asociat, în trecut, cu Petrolul Ploiești și CSA Steaua, astfel că este posibil și ca acesta să aleagă un alt drum în fotbal. Acest scenariu ar presupune ca Adrian Mititelu să fie principalul conducător și să aibă, în paralel, și sprijinul primăriei.
Adrian Mititelu are, însă, probleme de natură financiară. Acesta așteaptă unele aprobări pentru a-și reechilibra bugetul prin intermediul unor tranzacții cu terenuri, însă în acest moment nu ar fi dispus să bage în fotbal ultimii bani pe care îi mai are în conturi. Dacă nu va reuși să îndrepte de urgență această situație, actualul patron de la FC U s-ar putea vedea nevoit să renunțe la clubul său, astfel că singura echipă din oraș care ar rămâne în Superliga ar urma să fie cea aflată sub comanda lui Mihai Rotaru.
Patronul celor de la FC U Craiova, Adrian Mititelu, pare a-și fi terminat atât nervii, cât și banii necesari continuării în Superliga. Finanțatorul formației din play-out a răbufnit în mediul online și le-a transmis propriilor suporteri că urmează să o susțină pe rivala condusă de Mihai Rotaru începând din această vară, din lipsă de alternative.
Adrian Mititelu a dat, astfel, de înțeles că în Craiova urmează să rămână o singură echipă, care ar continua pe structura administrativă a actualei CS U – prin fuziune sau prin dispariția lui FC U.
„(n.r. Adrian Mititelu îi răspunde unui suporter) N-ați știut să ne oferiți un minim de respect, ați profitat de atașamentul meu față de culori, dus la extrem. V-ați gândit că noi suntem proștii eterni ai orașului Craiova. OK, am înțeles mesajul, lucrurile sunt clare.
Vreți, nu vreți, o să vă duceți de anul viitor să susțineți CS U. FC U o să își închidă obloanele. Noi nu ne pricepem așa de bine ca alții! Ne-am gândit să vă facem fericiți și să ne lăsăm la vatră, de bunăvoie și nesiliți de nimeni!
O să cunoașteți fericirea fotbalistică alături de cealaltă echipă, poate îl convingeți și pe domnul Rotaru să îl angajeze pe Napoli, preferatul vostru!”, este comentariul postat de Adrian Mititelu pe rețelele de socializare.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER