Octavian Popescu, mesaj emoționant pentru Radu Drăgușin după transferul la Tottenham! Decarul de la FCSB, dezvăluiri în premieră despre relația lui cu cel mai scump jucător român din istorie: „Suntem prieteni foarte buni! Am vorbit aseară și sunt foarte bucuros pentru el”. VIDEO EXCLUSIV
This browser does not support the video element.
CORESPONDENȚĂ DIN ANTALYA. Deși abia a împlinit la finalul lunii decembrie vârsta de 21 de ani, Octavian Popescu este deja un fotbalist care nu mai are nevoie de nicio prezentare în România. Mijlocașul celor de la FCSB se numără printre cei mai talentați tineri jucători din Superliga, iar golurile sale superbe au acaparat în multe rânduri atenția publicului larg.
Aflat în cantonament în Belek, Antalya, decarul roș-albaștrilor a acceptat să ofere un interviu în exclusivitate pentru ProSport, în cadrul căruia a dezvăluit cum decurge stagiul de pregătire de iarnă al liderului din campionat, ce relație are cu selecționerul Edi Iordănescu, dar și cu Radu Drăgușin, cel care i-a fost coleg timp de patru ani în perioada junioratului.
Octavian Popescu dă cărțile pe față într-un interviu acordat ProSport
După un început fulminant de carieră, Octavian Popescu a traversat un moment dificil în viața de sportiv, trecând printr-o perioadă îndelungată în care nu a mai reușit să se ridice la același nivel pe care l-a arătat în primele sale două sezoane la seniori.
La jumătatea celei mai bune campanii reușite de FCSB de când se află el la prima echipă, mijlocașul a dezvăluit că a trecut peste această cumpănă, cu ajutorul celor din staff-ul tehnic, și își propune să cucerească titlul alături de roș-albaștri și să redevină unul dintre cei mai importanți marcatori ai formației conduse de tandemul Elias Charalambous – Mihai Pintilii.
„Au fost niște zile extenuante, am avut o febră la picioare foarte mare, dar ușor-ușor mi-am revenit și așteptăm să începem meciurile. Tommy are programul pregătit pentru noi să ne pună cât mai bine pe picioare și în primele etape să fim în cea mai bună formă.
În primul rând sper să câștigăm campionatul și să fac o a doua parte a sezonului cât mai bună, să-mi ajut echipa și să înscriu cât mai multe goluri. Pe partea mentală mă ajută cei din staff, dar cred că am trecut peste acea perioadă și m-am pus pe picioare foarte bine. Sunt și momente din astea în cariera de fotbalist, dar trebuie să mergi înainte”, a declarat Octavian Popescu, în exclusivitate pentru ProSport.
-
22 de meciuri, 3 goluri și 4 pase decisive a reușit Octavian Popescu în acest sezon la FCSB, în toate competițiile
Visează în continuare la EURO: „Este un obiectiv pentru mine! Am o relație foarte bună cu Edi Iordănescu”
Ieșit din circuitul echipei naționale de seniori în ultimele luni, după ce tocmai Edi Iordănescu îi oferea debutul la prima reprezentativă în martie 2022, Octavian Popescu visează în continuare să fie un jucător determinant pentru România la EURO 2024.
Fotbalistul roș-albaștrilor, care a lucrat cu selecționerul naționalei și la FCSB, a dezvăluit că are o relație extraordinară cu Iordănescu jr.
Totodată, Octavian Popescu a recunoscut că visează în continuare la un transfer într-una din ligile de top ale Europei, în mod special la Real Madrid, clubul din străinătate care i-a intrat la inimă. Cât despre jucători, Tavi îl idolatrizează pe Jude Bellingham, englezul care a făcut furori în acest sezon în La Liga, sub comanda lui Carlo Ancelotti.
„(n.r. – speri să prinzi lotul la EURO?) Este un obiectiv pentru mine pentru anul acesta și mă antrenez din greu ca să prind lotul. (n.r. – ce relație ai cu Edi Iordănescu?) O relație foarte bună, cred că toți jucătorii am avut o relație bună cu dânsul. S-au văzut rezultatele la echipa națională, se vede ce fel de antrenor este.
În ultima perioadă am fost folosit atacant sau număr 10, joc pe orice post din față, dar încerc să joc cât mai bine pe orice post.
(ce campionat crezi că ți s-ar potrivi?) Mie îmi place Spania, pentru că este un campionat tehnic. (n.r. – ai o echipă anume cu care simpatizezi?) Real Madrid. (n.r. – și ce jucător ți se pare cel mai bun?) Bellingham”, a mai spus Octavian Popescu.
-
3,4 milioane de euro este cota de piață a lui Octavian Popescu, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt
Mesaj emoționant pentru Radu Drăgușin după transferul la Tottenham!
La nivel de copii și juniori, Octavian Popescu a fost coleg vreme de patru ani cu Radu Drăgușin, la Regal Sport București. Decarul de la FCSB a dezvăluit că a rămas în relații excelente cu noul stoper al lui Tottenham Hotspur și a recunoscut că au avut un schimb emoționant de mesaje cu prilejul acestui transfer.
Totodată, mijlocașul e convins că realizarea unor asemenea mutări în fotbalul românesc va produce o motivație suplimentară pentru toți tinerii fotbaliști autohtoni. Popescu îi vede pe colegii săi, Darius Olaru și Florinel Coman, făcând pasul în străinătate către o echipă de top în viitorul apropiat.
„Suntem prieteni foarte buni, am jucat când eram mici, am jucat patru ani, la aceeași echipă. Îl felicit, am vorbit cu el aseară, sunt foarte bucuros pentru el și e extraordinar. Prin mesaje am vorbit.
Acest transfer ar trebui să ne motiveze pe cei mai tineri, să vedem că se poate și să muncim din greu. (n.r. – cine poate face pasul afară de la FCSB?) Coman, Darius Olaru, ei sunt cei mai în formă”, a continuat Octavian Popescu.
Cum e Octavian Popescu în afara terenului de fotbal: „Sunt un tip glumeț, cu buna dispoziție!”
În cadrul interviului acordat în exclusivitate pentru ProSport, Octavian Popescu a acceptat să discute și despre subiecte care țin de viața lui personală. Mijlocașul a dezvăluit cu ce își ocupă timpul liber și cum abordează relația cu coechipierii săi de la FCSB.
Totodată, Tavi a recunoscut că și-ar dori ca roș-albaștrii să poată evolua tot mai des pe stadionul din Ghencea, acolo unde echipa patronată de Gigi Becali a disputat trei partide în vara anului 2023, toate disputate în fața unei arene arhipline, cu un public efervescent.
„(n.r. – ce jucători din campionatul nostru îți plac?) Îmi place Petrila, cum driblează, cum șutează, îmi place foarte mult. Și Musi, Dina Grameni. (n.r. – cel mai greu adversar de depășit?) Crețu! (n.r. – râde). Dintre adversari, cred că Braun. Are viteză și forță. Din străinătate, când am jucat cu West Ham, Declan Rice.
(n.r. – cum ești în afara terenului?) Sunt un tip mai glumeț, cu buna dispoziție. Mă joc pe PlayStation, mă duc la sală, și cam asta fac.
(n.r. – cât de mult contează pregătirea fizică?) E cel mai important aspect. Cel mai frumos gol a fost cu CFR, pe Arena Națională, și cel mai special contra lui Dinamo pe „Ștefan cel Mare”.
(n.r. – Ghencea) Este un stadion foarte frumos, ne-am simțit bine acolo, a fost sold-out de fiecare dată și sper să mai jucăm. În Ghencea m-am simțit mai bine”, a mai spus Octavian Popescu, în exclusivitate pentru ProSport.
-
Echipa ProSport, formată din Andrei Preotu (reporter), Christian Luță (reporter) și Daniel Reinhardt (operator), vă oferă, din Antalya, cele mai noi informații și exclusivități legate de echipele românești care se antrenează în Turcia. Afli primul de pe www.prosport.ro cele mai relevante știri despre cluburile din Superliga.