Octavian Popescu, atacantul în vârstă de 20 de ani de la FCSB, începe noul an prin a-i mulțumi patronului Gigi Becali pentru că i-a oferit încredere.
Cotat la patru milioane de euro de către Transfermarkt, Octavian Popescu a ajuns la FCSB în vara anului 2020, când Gigi Becali a plătit suma de 200 de mii de euro către Regal București.
În acest sezon din Superliga, Octavian Popescu a evoluat în 20 de partide și a reușit să înscrie două goluri. În stagiunea precedentă, tânărul fotbalist a marcat zece goluri în 36 de partide jucate pentru FCSB în campionat.
Octavian Popescu recunoaște faptul că a trecut și printr-o formă mai slabă în acest sezon, dar a ținut să îi mulțumească, în acest sens, patronului Gigi Becali pentru că l-a susținut și chiar l-a introdus pe teren să joace în ciuda faptului că poate nu ar fi meritat.
„A contat foarte mult că a achitat suma, dar a contat foarte mult că m-a folosit în continuare. Cu toate că am avut o perioadă mai proastă, tot mă folosea, tot mă băga să joc.
(n.r. dacă erai tu antrenor…) Dacă eram eu, nu îl foloseam. Mă scoteam, dar a avut foarte mare încredere în mine”, a spus Octavian Popescu, potrivit Orange Sport.
Acum, Octavian Popescu susține că și-a revenit și că „s-a dezghețat la minte”.
„Dacă fac un meci prost, deja încep cu gânduri. Ce fac… Acum, pe final, m-am dezgheţat la minte să nu mai pun problema dacă am făcut un meci prost. Puneam presiune. Acum nu mai pun…
Acum sunt foarte relaxat, începusem să intru foarte crispat la meciuri. Acum intru pe teren, sunt relaxat şi fac ce trebuie şi s-a văzut în ultimele meciuri.
Fix înainte de meciul cu Rapid am început să mă uit şi mi-am dat seama că pot şi pot mai mult, dar trebuie să fiu mai liniştit la cap, să nu mai bag în seama pe toata lumea şi să-mi văd de treaba mea.
Când trebuie să intri pe teren, trebuie să fii 100% concentrat”, a mai spus Octavian Popescu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER