Ofertă record de la Dan Șucu pentru un titular din naționala României de la EURO! Va deveni cel mai bine plătit fotbalist din istoria Rapidului

Dan Șucu vrea să îl cumpere cu orice preț pe mijlocașul Marius Marin (25 de ani), titular în naționala României la EURO 2024, iar potrivit celor mai recente informații, a făcut o ofertă record pentru acesta.

Dacă va alege să dea curs propunerii primite din Giulești, internaționalul legitimat la Pisa, în Serie B din Italia, va deveni cel mai bine plătit fotbalist din istoria Rapidului.

Dan Șucu i-ar fi propus un salariu record lui Marius Marin! Titularul României de la EURO se află pe lista de priorități a Rapidului

Marius Marin a evoluat din postura de titluar în toate partidele României de la EURO 2024, inclusiv în optimea de finală cu Olanda, iar per total s-a numărat printre fotbaliștii apreciați de la turneul final. Mijlocașul central în vârstă de 25 de ani a depus un efort considerabil de fiecare dată când s-a aflat pe teren și astfel a reușit să atragă și atenția unor cluburi.

Marin se află sub contract cu AC Pisa din iulie 2019, iar în această vară a intrat în ultimul an de înțelegere. În acest context, dacă nu va semna prelungirea până la iarnă, din ianuarie va putea negocia liber cu orice club dorește, urmând ca transferul său să se poată materializa gratis în vara lui 2025.

Printre formațiile care au intrat în cursa pentru semnătura internaționalului român se regăsește din Rapid, iar Dan Șucu face eforturi pentru a-l aduce pe Marius Marin în Giulești încă din această vară.

Conform unei postări realizate pe Facebook de jurnalistul Sorin Chiriac, acționarul majoritar al rapidiștilor ar fi făcut deja o ofertă concretă pentru mijlocaș, în valoare de 700.000 de euro. Omul de afaceri este încrezător că poate negocia cu Pisa, având în vedere situația contractuală a lui Marius Marin, despre care am precizat mai sus.

În ceea ce privește salariul pe care Șucu i l-ar fi oferit fotbalistului, suma este una record, cel puțin pentru nivelul Rapidului. Conform sursei menționate, lui Marius Marin i-ar fi fost pusă pe masă o înțelegere valabilă pe două sezoane, cu opțiune de prelungire pe încă unul. În primul an de contract ar urma să încaseze 35.000 de euro lunar, după care, în al doilea an, suma ar crește la 40.000 de euro lunar. Și, în cele din urmă, dacă s-ar activa și opțiunea pentru cel de-al treilea sezon, Marius Marin ar ajunge la un salariu lunar de 45.000 de euro, ceea ce l-ar plasa în vârful celor mai bine plătiți fotbaliști din Superliga României.

Dan Șucu va continua să negocieze

Pe lângă suma colosală pe care este dispus să i-o ofere jucătorului, Dan Șucu ar fi deschis să mai pluseze și în discuțiile cu AC Pisa. Aceeași sursă menționată susține că patronul Rapidului ar accepta să urce suma de transfer până în jurul a 1.000.000 de euro.

Rămâne de văzut cum vor decurge negocierile, având în vedere că Giovanni Becali a declarat recent că Pisa ar fi solicitat 3.000.000 de euro în schimbul lui Marius Marin.

Gruparea din Serie B va trebui să împartă suma de transfer și cu Sassuolo, care a păstrat 50% din drepturile lui Marius Marin. Mijlocașul a fost crescut de formația din urmă menționată, iar în iulie 2019 a fost cedat la Pisa pentru 400.000 de euro.

Publicat: 27 07. 2024, 10:27