Malcom Edjouma (26 de ani) este ca și plecat de la FCSB în această vară, după ce mijlocașul francez a primit două oferte.
FCSB s-ar putea despărți de Malcom Edjouma, fotbalistul pe care Gigi Becali plătea 330.000 de euro în momentul în care l-a transferat de la FC Botoșani, după ce pe numele francezului au venit două oferte.
Impresarul fotbalistului, Florin Vulturar, a recunoscut pentru ProSport tratativele avansate și a anunțat când se va lua decizia finală în ceea ce privește viitorul mijlocașului francez.
„Sunt două oferte pentru Malcom Edjouma. O ofertă este de la Bari, iar cealaltă este din Emirate. Nu vom discuta nimic până după meciul din această seară. Vineri vom lua o decizie”, a declarat Florin Vulturar, impresarul francezului, pentru ProSport.
Din informațiile noastre, jucătorul ar fi de acord cu propunerile financiare personale (salariu de peste 30 de mii de euro pe lună) în ambele cazuri, rămânând doar ca echipele să se pună de acord cu FCSB asupra sumei de transfer.
Șansele ca Malcom Edjouma să plece de al vicecampioana României în această vară sunt de peste 90 la sută în acest moment, nefiind considerat un element indispensabil în angrenajul lui Elias Charalambous.
Cotat de site-urile de specialitate la 1,5 milioane de euro, Malcom Edjouma a ajuns la FCSB pe 11 februarie 2022, după ce Gigi Becali l-a cumpărat de la FC Botoșani în schimbul sumei de 330.000 de euro. La acel moment, fotbalistul francez în vârstă de 26 de ani semnase un contract valabil până în vara lui 2026 cu formația lui Gigi.
Mijlocașul defensiv francez a jucat în 58 de meciuri în tricoul formației roș-albastre, a dat 14 goluri și a oferit patru pase decisive. În România, Malcom Edjouma a mai jucat la Farul Constanța (3 meciuri) și la FC Botoșani (23 de meciuri/ 4 goluri/ 4 assisturi).
Pe parcursul carierei, Malcom Edjouma a mai jucat pentru Chateauroux B, ASM Belfort, Concarneau, FC Lorient, Red Star FC, FC Chambly Oise și KSV Roeselare.
De Edjouma, am primit o propunere. (…) Eu am vorbit, în primă fază, cu cei de la Bari, am primit o ofertă de la Bari pentru Edjouma. Dar oferta era sub ceea ce solicitam noi. De ceilalţi doi Gigi a vorbit, nu ştiu nimic”, a spus Mihai Stoica, conform Orange Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER