OFICIAL | Antrenorul Mihai Teja a plecat de la FC Botoșani! Comunicat al clubului după întâlnirea patronului Valeriu Iftime cu tehnicianul
Mihai Teja, principal la FC Botoșani, nu mai este începând de azi antrenorul formației moldave. Informația a fost anunțată încă de ieri de Prosport.
Clubul finanțat de Valeriu Iftime a dat un comunicat de presă în care anunță despărțirea de tehnicianul de 44 de ani.
Totul s-a petrecut după o discuție în această dimineață între Mihai Teja și Valeriu Iftime. Cei doi s-au despărțit în condiții amiabile.
OFICIAL | Antrenorul Mihai Teja a plecat de la FC Botoșani!
Antrenor interimar pentru partida FC Botoșani – Hermannstadt, luni seara ora 21.00, va fi secundul Alin Bejan
„FCBT anunță că a încetat, astăzi, relațiile contractuale cu antrenorul Mihai Teja, instalat pe banca echipei noastre din luna iunie a acestui an.
În calitate de tehnician al clubului, Mihai Teja a adunat 18 meciuri în toate competițiile (16 în campionat și 2 în Cupa României), acumulând 5 victorii, 7 egaluri și 6 înfrângeri.
FCBT îi mulțumește lui Mihai Teja pentru această etapă parcursă împreună și îi dorește mult succes în carieră!”, se anunță în comunicatul de presă.
Patronul celor de la Botoșani a anunțat încă de ieri pentru ProSport că Mihai Teja va pleca de la echipă: „Sută la sută ne despărțim de Mihai Teja.
Eu nu sunt acum în oraș, dar joi ne vedem și vom lua o decizie. Nu am încă un înlocuitor, pentru că abia am aflat de dorința lui de a pleca, dar cu siguranță vom găsi pe cineva într-un timp scurt”.
În calitate de tehnician al clubului, Mihai Teja a adunat 18 meciuri în toate competiţiile (16 în campionat şi 2 în Cupa României), acumulând 5 victorii, 7 egaluri şi 6 înfrângeri.
Mihai Teja a condus în cariera sa de până acum formaţiile Universitatea Cluj, selecţionata U21 a României, FC Dinamo, Pandurii Târgu Jiu, Gaz Metan Mediaş, FCSB, CSM Poli Iaşi și FC Voluntari.