După 5 luni de zile, mandatul de antrenor al lui Ilie Poenaru la UTA a luat sfârșit.
Tehnicianul de 45 de ani lasă formația arădeană pe penultimul loc al Superligii, după patru victorii, patru remize și opt înfrângeri.
În Cupa României, cu el pe bancă, „roș-albii” au mai câștigat cu 1-0 în play-off-ul Cupei României, la Suceava, cu Foresta, și au remizat acasă cu FCSB, în cadrul Grupei B a aceleiași competiții.
Despărțirea era în aer imediat după finalul disputei cu FC Argeș, doar că Ilie Poenaru a trebuit să-și negocieze plecarea și din punct de vedere contractual cu Alexandru Meszar, conducătorul de facto al clubului UTA.
Pe lângă lunile lucrate, septembrie și octombrie, antrenorul și stafful său ar mai fi solicitat să fie plătiți până la finalul lui 2022. Conducerea arădenilor a acceptat din moment ce, de câteva minute, a venit și anunțul oficial postat pe site-ul oficial al clubului: ”La solicitarea antrenorului Ilie Poenaru și a staff-ului său tehnic, clubul UTA anunță rezilierea de comun acord a contractelor acestora. Le mulțumim tuturor pentru perioada petrecută la Arad și le dorim mult succes în viitor!”
Cum Nicolae Dică și-a dat și el demisia în această dimineață de la FCSB, Poenaru ar putea să nu rămână prea mult fără echipă.
Gigi Becali l-a pus pe o listă pe care se mai află nume grele, precum Laurențiu Reghecampf, Marius Șumudică sau Costel Gâlcă, însă fostul principal al echipei UTA e cea mai realistă variantă pentru vicecampioana României în acest moment.
În câteva minute, clubul UTA a anunțat atât despărțirea de Ilie Poenaru, cât și numirea lui Laszlo Balint (43 de ani) în funcția de antrenor al echipei arădene. Acesta revine după exact 9 luni de zile în „alb-roșu” și s-a înțeles cu conducerea arădeană pentru un contract valabil până la finalul sezonului, cu posobilitate de prelungire.
Iată și comunicatul oficial al grupării „roș-albe”: ”Clubul UTA anunță că, începând de mâine, banca tehnică va fi condusă de Laszlo Balint. Antrenorul care a promovat echipa Aradului pe prima scenă – după mai bine de un deceniu – revine pe banca tehnică după 9 luni, perioadă în care și-a reafirmat mereu atașamentul față de culorile roș-albe. Ne bazăm pe ambiția lui, pe sentimentele ce-l leagă de UTA și avem încredere în viitor! Colaborarea cu Laszlo Balint se întinde până la finalul sezonului Ligii I, cu opțiune de prelungire din vară. Bine ai revenit, Gyuszi!”
În luna februarie, la câteva zile de la despățirea de UTA, Balint susținea că într-o zi va reveni la Arad. „Sută la sută s-ar putea să revin la un moment dat la UTA, am o relație deosebită cu domnul Meszar. Mai presus de această relație ierarhică, consider că suntem prieteni și vom rămâne prieteni. Apoi, UTA va rămâne în sufletul meu mereu, astăzi a fost o zi foarte grea pentru mine. Mi-am luat la revedere de la jucători, de la stadionul în care am pășit în ultimii doi ani, dar asta e viața noastră, a antrenorilor, suntem și în astfel de situații în care trebuie să închidem o ușă ca să fie bine și să așteptăm să se deschidă alta”, spunea antrenorul brașovean, care între timp a antrenat-o, timp de trei luni de zile și pe Universitatea Craiova.
Balint își începe a doua aventură la UTA cu o deplasare extrem de dificilă la Ploiești, cu Petrolul, unde se va deplasa fără nu mai puțin de cinci jucători. Vuckcevic și Cascini sunt accidentați, iar Erico, Benga și Șteau, suspendați.
După ce negocierile cu Costel Gâlcă au căzut, aseară a apărut și varianta numirii lui António Conceicao da Silva Oliveira, antrenorul portughez care a câștigat cu CFR Cluj două Cupe ale României, în 2009 și 2016 și Supercupa, în 2009.
Liber de contract, tehnicianul de 60 de ani are – însă – o problemă, este încă în litigiu cu federația de fotbal cameruneză. El i-a pregătit pe „lei” până în luna februarie a acestui an, când a pierdut semifinala Cupei Africii cu Egipt.
Lusitanul ar fi avut și doi-trei jucători buni dispuși să vină mâine la Arad pentru el, doar că nu dorește să renunțe la banii ce-i mai are de încasat din Camerun.
Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures
Doi antrenori de pe lista lui Gigi Becali anunțată de ProSport reacționează! Unul dintre ei e gata să negocieze: „Dacă mă caută cineva de la FCSB, sunt deschis la discuții!” | EXCLUSIV
Ilie Poenaru își negociază plecarea de la UTA, Meszar are trei nume pe lista de înlocuitori: Gâlcă, Balint sau Napoli! EXCLUSIV
Mesajul de adio al lui Laszlo Balint după despărțirea de UTA: „Voi prețui toată viața mea fiecare moment pe care l-am trăit la Arad.” Antrenorul, spre altă echipă din Liga 1?
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER