Oficialii de la FC U Craiova au vorbit din nou despre interesul celor de la FCSB pentru Juan Bauza: „Orice echipă din Liga 1 este interesată de el”

Juan Bauza si Rachid Bouhenna in meciul de fotbal dintre FCSB si U Craiova 1948, contand pentru SuperLiga, desfasurat pe Arena Nationala din Bucuresti, duminica 31 iulie 2022. © FOTO:Gheorghe Fluster/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

Marcel Pușcaș, președintele celor de la FC U Craiova, a vorbit din nou despre interesul celor de la FCSB pentru argentinianul Juan Bauza.

Marcel Pușcaș: „Orice echipă din Liga 1 este interesată de el”

După ce Adrian Mititelu a confirmat faptul că echipa roș-albastră a făcut o ofertă pentru „decarul” echipei sale, Marcel Pușcaș a vorbit și el despre posibilul transfer.

Oficialul celor de la FC U Craiova nu vede posibilă o mutare a argentinianului la FCSB, mai ales că ultima ofertă din partea lui Gigi Becali a fost în vara anului trecut.

Mai mult, Marcel Pușcaș a dezvăluit că echipa antrenată de Nicolo Napoli este gata să îl cedeze Juan Bauza în străinătate.

„Multe nu pot să fie în perioada asta, pentru că majoritatea contractelor se finalizează în vară. Noi am adus un fundaș stânga și mai avem așteptări de la un fundaș central.

(n.r. despre Bauza la FCSB) Au existat discuții în vară, mai ales că Bauza făcuse un retur foarte bun și a stârnit interesul multor cluburi din România, în special al celor de la FCSB. Bauza, în cazul nostru, este o situație fericită.

El poate fi eficient, ajută la construcție, este plăcut ochiului și orice echipă din Liga 1 cred că este interesată. Dacă atrage atenția și în străinătate, cu atât mai bine. E mai bine să ai oferte decât să nu ai”, a spus Pușcaș la Digi Sport. 

Adrian Mititelu a anunțat că FCSB a făcut o ofertă colosală pentru Juan Bauza: „E mai mare decât cea pentru Compagno”

„Bauza are o ofertă din România și întrebări foarte multe de afară, dar numai întrebări. Oferta din România nu poate fi acceptată, deși e foarte generoasă. Da, de la FCSB. E mai mare decât cea pentru Compagno, dar nu o pot accepta indiferent de ce sumă mi-ar da. E vorba de efectul psihologic asupra echipei și a suporterilor.

Acea clauză de reziliere pentru Bauza am pus-o de frică. N-avea nicio clauză înainte. Cu fotbaliștii care nu au clauză sunt interpretabile lucrurile. Sincer, prețul pentru Bauza e prețul comunicat. Afară merge de la 4 milioane în sus. 4-5 milioane sper să iau pe el.

În vară erau două echipe din Emirate care îl doreau foarte mult, dar le-am spus că nu îl vând. Apoi a venit acea accidentare cu FCSB. În iarnă n-a făcut nimeni nicio ofertă pentru el, doar mai întreabă despre el”, a spus Adrian Mititelu, potrivit sport.ro.

Publicat: 15 01. 2023, 18:57