Olimpiu Moruțan, desființat după eșecul suferit de Pisa! Românul, cel mai slab de pe teren la partida cu Sudtirol. „E nevoie să arate mai multe lucruri concrete!”
Pisa, echipa la care joacă trei internaționali români, a fost învinsă de Sudtirol, scor 1-2, în Serie B.
După eșecul suferit de Pisa în fața celor de la Sudtirol, Olimpiu Moruțan, fotbalistul împrumutat de echipa din Serie B de la Galatasaray, a fost criticat dur.
Adrian Rus, Marius Marin și Olimpiu Moruțan au fost titularizați în partida jucată de Pisa cu Sudtirol, dar cei trei internaționali români nu au reușit să se facă remarcați.
Olimpiu Moruțan, desființat după eșecul suferit de Pisa cu Sudtirol
Mai mult, Olimpiu Moruțan a fost cel mai slab de pe teren la partida cu Sudtirol primind de la jurnaliștii de la Tuttomercatoweb nota 4,5. Mai mult, italienii l-au și criticat pe internaționalul român.
Are talent de arătat, dar în Serie B este nevoie să arate mai puțin rafinament și mai multe lucruri concrete. Naivitatea sa a dus la penalty-ul cu care au pierdut meciul”, au scris italienii de la Tuttomercatoweb.
De partea cealaltă, Adi Rus a primit nota 5, iar Marius Marin, cel mai vechi român din lotul lui Pisa, a fost notat de italieni cu 6.
Pisa se află în zona de jos a clasamentului din Serie B după primele patru etape jucate în sezonul 2022 – 2023, chiar dacă echipa din Italia a făcut două transferuri importante în vară. Echipa celor trei români are un singur punct în patru etape și ocupă locul 19, la egalitate cu Perugia și la un singur punct în spatele lui Como, echipă cu două puncte.
Pentru Pisa urmează meciul de „acasă” cu Reggiana Calcio, liderul dinSerie B, sâmbătă, 10 septembrie, ora 15.00, Live Video Online pe www.prosport.ro.