Oltenii îşi compară rivalele: „FCSB mi s-a părut mai puternică decât CFR Cluj”
Gjoko Zajkov, stoperul din Macedonia de Nord, a declarat că nu există presiune la Craiova în privinţa luptei pentru campionat şi apreciază, după ce s-a duelat de două ori anul acesta cu CFR Cluj şi tot de atâtea ori cu FCSB, că echipa lui Gigi Becali este mai puternică.
Zajkov: „Mie mi s-a părut că FCSB a fost mai puternică decât CFR, în meciurile cu noi”
Fundaşul de 28 de ani speră ca Universitatea Craiova să obţină primul succes în play-off în meciul cu Farul, programat sâmbătă, de la ora 20.30, la Ovidiu.
„Farul e o echipă foarte bună, nu întâmplător este pe primul loc, dar şi noi avem atuurile noastre, vrem să facem un joc bun şi să obţinem prima victorie în play-off. Avem o energie pozitivă, presiunea este când munceşti şi nu ai bani să aduci acasă la copii, nu la fotbal şi cu siguranţă nu în vestiarul nostru. Nu vorbim de titlu, preferăm să luăm meci cu meci în parte. Ştiam că este un campionat bun în România, am urmărit Universitatea Craiova împotriva Zoryei Lugansk. Ştiu că antrenorul nostru era jucător când s-a câştigat ultimul titlu şi actualul preşedinte era antrenor, ar fi minunat să câştigăm campionatul, dar să vorbim dacă se va întâmpla asta. Îmi doresc să marchez primul gol, numai Dumnezeu ştie când îl voi reuşi. Mie mi s-a părut că FCSB a fost mai puternică în meciurile directe cu noi, decât a fost CFR. La naţională m-am accidentat, dar n-a fost nimic serios, m-am ciocnit cu portarul. Am jucat fundaş central dreapta în sistem cu 5 fundaşi” a declarat Gjoko Zajkov.
Markovic: „Dacă nu merităm noi titlul, m-aş bucura să-l câştige Farul”
Înaintea duelului cu Farul, programat sâmbătă, de la ora 20.30, la Ovidiu, atacantul Universităţii Craiova, Jovan Markovic, a declarat că dacă echipa sa nu va reuşit să câştige titlul, atunci şi-ar dori ca formaţia pregătită de Gheorghe Hagi să devină campioană.
Chestionat de fanii olteni în privinţa formaţiei pe care şi-ar dori să o vadă şi la anul în primul eşalon, dintre cele care se luptă pentru evitarea retrogradării, Markovic a spus că speră ca UTA, formaţie pregătită de Laszlo Balint, fost antrenor la Universitatea Craiova, să rămână în prima ligă.
„Dacă nu merităm noi, m-aș bucura să câștige Farul. La retrogradare m-aș bucura dacă s-ar salva UTA Arad” a declarat Jovan Markovic.
Vârful născut la Corabia le-a împărtăşit fanilor olteni care au fost persoanele care l-au susţinut cel mai mult şi care au fost cele mai plăcute şi totodată cele mai triste momente din cariera sa.
„Familia și frații îmi dau cea mai mare încredere, toți care fac parte din familie. Familia și antrenorii pe care i-au avut mi-au dat multă încredere și de aceea am ajuns fotbalist. Bunica și unchiul meu m-au ajutat, fără ei nu puteam să fiu cine sunt în ziua de astăzi. Din punctul meu de vedere, munca și viziunea în joc sunt cele mai importante, trebuie să ai multă viziune în joc. Cea mai minunată zi a fost când am dat primul gol în Cupa României și Mitriță mi-a pasat. Cea mai urâta zi este atunci când am pierdut 4-1 cu FCSB”, a spus Jovan Markovic.