Oltenii lui Laurențiu Reghecampf au urcat pe locul 2 în Superliga, dar nu au convins. „Craiova are șanse mici la titlu!”
Oltenii lui Laurențiu Reghecampf au urcat pe locul 2 în clasamentul din Superliga după victoria cu Sepsi OSK, însă nu l-au convins pe Florin Răducioiu.
Oltenii lui Laurențiu Reghecampf au urcat pe locul 2 în Superliga, dar nu au convins. „Craiova are șanse mici la titlu!”
După victoria obținută de Universitatea Craiova cu Sepsi OSK, scor 2-1, în etapa a 9-a dn Superliga, echipa lui Laurențiu Reghecampf este ținută cu picioarele pe pământ de Florin Răducioiu.
Chiar dacă Universitatea Craiova a urcat pe locul doi în clasamentul din Superliga, Florin Răducioiu, fostul mare internațional român, crede că formația patronată de Mihai Rotaru nu are șanse la titlu nici în sezonul 2023-204.
„Mie îmi place Universitatea Craiova, îmi place de Reghecampf. Sper să aibă continuitate în rezultate Craiova, dar asta nu se obţine oricum, ci cu determinare, cu această presiune cu care trebuie să se obişnuiască.
Dar Universitatea Craiova nu este o echipă despre care putem spune că se poate bate la titlu. Numai continuitatea o poate transforma într-o echipă care arată că poate lua titlul. Vom vedea dacă va fi o echipă cu personalitate, dar am semne de întrebare, din cauza lotului, nu văd ca echipa să aibă acea concentrare în fiecare meci”, a spus Florin Răducioiu, potrivit Primasport.
Universitatea Craiova poate pica pe locul 3 la finalul rundei a 9-a din Superliga
După victoria cu Sepsi OSK, Universitatea Craiova a făcut 17 puncte și a urcat pe locul doi în clasamentul din Superliga, la un punct în spatele lui FCSB și la unul în fața lui CFR Cluj, doar că cele două rivale au două meciuri în minus față de oltenii lui Laurențiu Reghecampf.
Dacă CFR Cluj o învinge în runda a 9-a pe Petrolul Ploiești pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”, luni, ora 21.30, atunci formația lui Mihai Rotaru pică pe locul trei în clasamentul din Superliga, după FCSB și CFR Cluj.
Pentru Universitatea Craiova urmează partida cu U Cluj din etapa a 10-a din Superliga, sâmbătă, 23 septembrie, ora 21.30, pe Cluj Arena, iar duelul va fi Live Video Online pe ProSport și la TV pe Digi Sport 1, Orange Sport 1 și Prima Sport.
Echipele de start de la Universitatea Craiova – Sepsi OSK
- Universitatea Craiova: L. Popescu – Vlădoiu, Screciu, Badelj, Bancu – Mateiu – Danciu, Al. Crețu, Houri, Mitriță – Markovic
Rezerve: D. Lazar – Raul da Silva, Căpățînă, Sala, Kurtic, Ișfan, A. Ivan, Roguljic, Koljic
Antrenor: Laurențiu Reghecampf - Sepsi: Niczuly – D. Ciobotariu, Bălașa, Ninaj, Oteliță – Rodriguez, N. Păun – M. Ștefănescu, Alimi, Aganovic – Safranko
Rezerve: D. Moldovan – Oroian, Kecskes, Fl. Ștefan, C. Matei, I. Gheorghe, V. Damașcan, R. Varga, Debeljuh
Antrenor: Liviu Ciobotariu