Dinamo îl va omagia, cu ocazia meciului cu CFR Cluj, pe simbolul Cătălin Hîldan, care a murit în urmă cu 23 de ani.
Dinamo va evolua în meciul cu CFR Cluj cu gândul la Cătălin Hîldan, supranumit de suporteri „Unicul Căpitan”, care a decedat acum 23 de ani în timpul unui meci amical cu Șantierul Naval Oltenița.
Conducerea formației din Șos. Ștefan cel Mare le-a transmis fanilor să vină pe Arena Națională cu cel puțin o jumătate de oră înaintea fluierului de start al partidei cu ardelenii, pentru a-l omagia pe fotbalistul care a murit la numai 24 de ani și jumătate.
În afara momentului special pregătit de galerie, și echipa lui Ovidiu Burcă îi va cinsti memoria, pe parcursul celor 90 de minute, „Unicului Căpitan”. Conducerea lui Dinamo a anunțat, prin intermediul rețelelor de socializare, că a lansat al treilea echipament, care va fi folosit în premieră în meciul de duminică împotriva lui CFR Cluj.
„Câinii” au avut la dispoziție în prima parte a sezonului două rânduri de echipament în culorile clubului, alb și unul roșu. Accidentul nefericit suferit de Cătălin Hîldan pe 5 octombrie 2000 a adăugat, neoficial, încă o culoare în sufletele fanilor dinamoviști. Al treilea rând de echipament este negru, așa cum a fost și în timpul sezonului petrecut în Liga 2, și a fost prezentat video de clubul din Șoseaua Ștefan cel Mare prin intermediul rețelelor de socializare.
Cătălin Hîldan va fi omagiat așa cum se cuvine de fanii din peluza care îi poartă numele, a anunțat Eugen Voicu, unul dintre acționarii de la Dinamo.
„Va fi un moment special în peluză dedicat lui Cătălin Hîldan, iar suporterii dinamoviști au toate argumentele să asiste la acest meci de pe Arena Națională. Sunt convins că jucătorii noștri vor da totul.
Cât despre meci, eu mă aștept la orice într-o astfel de partidă cu CFR Cluj. Poate fi orice rezultat, dar vreau să-i asigur pe fani că ne așteptăm la rezultate bune în continuare, chiar foarte bune”, a spus Eugen Voicu, pentru ProSport.
Ne-am fi așteptat să vină mai multă lume. Cred că vor fi în jur de 8.000 de spectatori la meciul cu CFR Cluj. Din păcate, rezultatele își pun amprenta și trebuie să ne obișnuim cu asta. – Eugen Voicu, pentru ProSport
Ne-am fi așteptat să vină mai multă lume. Cred că vor fi în jur de 8.000 de spectatori la meciul cu CFR Cluj. Din păcate, rezultatele își pun amprenta și trebuie să ne obișnuim cu asta.
– Eugen Voicu, pentru ProSport
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER