Omul lui Gigi Becali de 10 milioane de euro a dat de greu între europeni! „Ei sunt foarte reci! Îi deranjează asta la mine”
Luis Phelipe (22 de ani), omul lui Gigi Becali cu o clauză de 10 milioane de euro, mărturisește că a dat de greu între europeni și spune că procesul său de adaptare nu a fost unul tocmai ușor.
Phelipe a evoluat doar în Brazilia până la vârsta de 18 ani și 5 luni, după care a făcut pasul în Europa pentru a li se alătura austriecilor de la Red Bull Salzburg.
Șocul de care a avut parte Luis Phelipe în Austria. Omul lui Gigi Becali de 10 milioane de euro a dat de greu între europeni!
Luis Phelipe, atacant brazilian care a mai evoluat pentru Poli Iași în România, li s-a alăturat celor de la FCSB în această iarnă și a devenit rapid unul dintre preferații lui Gigi Becali.
Patronul FCSB are mare încredere în Phelipe, motiv pentru care i-a stabilit și o clauză de reziliere în valoare de 10 milioane de euro. Mai mult, Gigi Becali se așteaptă să nu îl aibă prea mult timp la dispoziție pe brazilian:
Noile achiziții sunt extraordinare, Luis Phelipe, mi-au zis (n.r. – colaboratorii săi) «Ai dat 200.000 pe el, o să îți plătească clauza de 10 milioane». Așa mi-au transmis ei. Cât de curând, au zis. Adică e ceva, e fenomen”, a declarat Gigi Becali, printre altele.
După ce a jucat primele meciuri oficiale în tricoul roș-albastru, Luis Phelipe a acceptat să vorbească într-un interviu în țara natală și le-a povestit ziariștilor că are același vis ca Gigi Becali: să ajungă în UEFA Champions League!
De asemenea, Phelipe le-a vorbit brazilienilor și despre procesul său de adaptare din Europa, care aparent nu a fost deloc unul ușor. Până la vârsta de 18 ani și 5 luni, atacantul a evoluat doar în țara natală, pentru Red Bull Bragantino.
Ulterior, el a fost trimis în Austria, la Red Bull Salzburg, formația care în ultimii ani i-a dat fotbalului pe Dominik Szoboszlai și Erling Haaland.
În Austria, Luis Phelipe a avut parte de primul contact cu Europa și amintirile sale nu sunt unele plăcute:
„A fost puțin greu să mă adaptez din cauza stilului de joc. În Europa, joci cu multă forță fizică și rezistență și ești nevoit să alergi tot timpul. Dacă nu ești în formă fizică nu poți juca. Mie mi-a fost greu pentru că în Brazilia am folosit foarte mult driblingul.
De asemenea, a fost greu să mă obișnuiesc cu frigul, cu poporul austriac și german. Ei sunt foarte reci și eu sunt un tip foarte fericit. Oriunde merg mereu zâmbesc și asta îi deranjează foarte mult pe europeni. Acesta a fost un obstacol. M-am confruntat”, a declarat Luis Phelipe, citat de publicația O Gol.
Doar două meciuri a jucat Phelipe pentru FCSB
De la transferul său de la Poli Iași, Luis Phelipe a jucat în doar două meciuri pentru FCSB: 90 de minute în victoria cu UTA Arad, scor 4-0, și 45 de minute în succesul cu Universitatea Craiova, 3-0.
„Mi-e dor de Antalya și de Brazilia, dar trebuie să mă adaptez la vremea de aici. Am venit aici să fiu campion.
Sunt gata să câștig trofee cu FCSB, am venit aici să fiu campion. Fotbalul este nebun, dar trebuie să ne antrenăm din greu. Este bine că CFR a pierdut puncte, avem 11 puncte avans. Suntem o echipă, vorbim mereu, este important să ne câștigăm meciurile”, a declarat Phelipe, după victoria cu UTA Arad.