Organizatorii Asia Fest solicită ca FCSB – Petrolul să se joace pe Arena Națională! Comunicat neașteptat după atacul lui Mihai Stoica: „Suntem alături de fotbalul românesc!”. EXCLUSIV
Organizatorii Asia Fest au oferit, în exclusivitate, pentru ProSport, un punct de vedere după atacul lui Mihai Stoica.
În ultimele luni, FCSB nu a putut să-și dispute meciurile, considerate acasă, pe Arena Națională, deoarece cel mai mare stadion din țară a fost închiriat pentru mai multe concerte.
Deși campioana României spera să revină pe Arena Națională începând cu meciul contra Petrolului, programat pe 21 septembrie, acest lucru nu se va întâmpla. Motivul? În perioada 20-22 septembrie, lângă Arena Națională, va avea loc Asia Fest. Astfel că FCSB va disputa meciul cu Petrolul pe stadionul „Steaua”, unde gazonul nu se află într-o stare optimă. După anunțul că FCSB – Petrolul nu se va juca pe Arena Națională, Mihai Stoica, oficialul FCSB, a avut o reacție ironică.
Organizatorii Asia Fest solicită ca FCSB – Petrolul să se joace pe Arena Națională
Într-un punct de vedere solicitat de ProSport după reacția ironică a lui Mihai Stoica, organizatorii Asia Fest au transmis că desfășurarea acestui eveniment era programată încă din luna martie. Totodată, au precizat că și-ar dori ca meciul FCSB – Petrolul să se joace pe Arena Națională, concomitent cu Asia Fest, care este organizat în afara stadionului.
„Festivalul cultural Asia Fest, aflat la cea de-a XI-a ediție este anunțat a se desfășura în curtea Arenei Naționale din București încă din luna martie a acestui an, odată cu aprobarea sa de către instituțiile acreditate.
De altfel nici nu este posibilă organizarea unui eveniment de o asemenea amploare, unde sunt angrenați zeci de artiști internaționali și sute de artiști locali, de pe o zi sau de pe o săptămână pe alta. Pregătirile pentru un astfel de eveniment se fac cu aproape un an înainte, la fel cum se fac și pregătirile pentru concertele cu artiști internaționali vedetă, cum am avut bucuria să vedem de două ori anul acesta pe Arena Națională. Turneele mondiale ale unor astfel de artiști se stabilesc încă din lunile ianuarie-februarie, iar calendarul spectacolelor este clar stabilit și comunicat.
Știm că Arena Națională este destinată în primul rând sportului, însă, la fel ca mulți alți organizatori, alegem această locație pentru evenimente culturale datorită dimensiunii, a arhitecturii spațiului, a facilităților pentru public, dar și pentru că, din păcate, nu există prea multe variante de locații pentru astfel de evenimente în București.
Dar, așa cum promovăm cultura, suntem alături și de fotbalul românesc și am susținut și acum ideea ca toate evenimentele programate weekendul viitor la Arena Națională să se desfășoare concomitent, mai ales că festivalul se organizează în curtea Arenei, doar la intrarea Maior Coravu (aleile betonate și peluzele verzi), nu pe aleile din jurul stadionului și nu pe stadion.
Spațiul interior și exterior al Arenei este generos, așadar și publicul ce ar participa la un meci organizat pe gazon se poate bucura de experiențele culturale și gastronomice plăcute și inedite din curte. Ar fi chiar o completare frumoasă a unui eveniment sportiv unde publicul s-ar bucura atât de fotbal cât în pauze și de o zonă culinară și de momente artistice”, se arată în punctul de vedere oferit de organizatorii Asia Fest, în exclusivitate, pentru ProSport.
Ce a spus Mihai Stoica
„Ce să facem dacă altă variantă nu avem? Dacă bucureștenii sunt disperați să mănânce mâncare asiatică trei zile la rând?! Am încercat pe Arc, pe Arc se putea doar vineri, vineri nu voiau televiziunile. Am vrut să ne luăm rămas bun de la Stadionul Steaua cu o calificare în prelungiri, dar vom juca acolo și cu Petrolul.
Până atunci, gazonul își va reveni (n.r. pe Stadionul Steaua). Știu că se va mai juca un meci acolo, dar cât de cât o să-și revină”, a declarat Mihai Stoica, la Prima Sport.