VFB Stuttgart și Girondins Bordeaux au trimis oferte pentru Philip Otele în penultima zi de transferuri pentru campionatele de top. Oferta lor era în jurul a 1,5 milioane de euro, dar Neluțu Varga a decis că nu va renunța la jucător pe cel puțin 3 milioane de euro. Cum cele două cluburi nu au mai plus, nigerianul de 24 de ani a rămas la Cluj.
Adrian Mutu îi transmite lui Otele și celorlalți jucători care au avut oferte să nu-și piardă concentrarea pentru că ar putea trece pe banca de rezerve: „Otele e un jucător care produce fotbal, dă goluri și e un jucător interesant, probabil pentru multe echipe. Pe mine mă interesează mai puțin. Le transmit să rămână concentrați pentru că cel mai important lucru acum pentru ei este CFR-ul. În momentul în care văd că sunt distrași de astfel de lucru probabil că va intra altcineva în locul lor, pentru că trebuie să fie cu mintea și inima la CFR”.
Cristi Manea este un alt jucător despre care s-a spus că s-a aflat pe lista lui Galatasaray.
Mutu îi atenționează pe jucătorii care au oferte că echipele ce îi doresc sunt atente și la reacția lor de după aflarea negocierilor. „Când vin astfel de oferte, pe un jucător ar trebui să-l motiveze și nu să-l relaxeze. Clubul care te dorește se uită și la reacția pe care o ai atunci când primești o astfel de ofertă. Dacă te culci pe o ureche și începi să fi relaxat, cluburile importante nu își doresc astfel de jucători. Dacă se va întâmpla sau nu, clubul nostru va lua această decizie, împreună cu mine. Indiferent de ce se va întâmpla, el este într-o poziție bună aici, la CFR. În afară de obiectivul comun al echipei are un obiectiv personal, de a prinde lotul pentru Europene și ar trebui să rămână concentrat”.
Mutu crede că obiectivul personale al lui Manea trebuie să fie doar Euro 2024. „Dacă vine o ofertă de genul ăsta este o oportunitate și pentru Cristi și nu aș zice nu, mai ales pentru el. Să joci la o echipă ca Galatasaray este un lucru foarte frumos. Dar deocamdată nu au apărut astfel de oferte. Cred că el ar trebui să fie concentrat pe jocul nostru, să-și continue evoluțiile foarte bune. A început bine cu Voluntariul, cu mine, cred că poate ajunge la un nivel și mai bun. Este și va fi și o soluție pentru echipa națională”, a spus Adrian Mutu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER