Min. 90: Fluier final!
Min. 62: Alex Pop și Bodișteanu nu reușesc să ajungă la centrarea lui Adăscăliței!
Min. 46: A început repriza a doua!
Min. 45: Final de primă repriză!
Min. 29: Maciel e lansat excelent, scapă spre poartă și finalizează impecabil!
Min. 24: Bodișteanu nu ajunge la timp la mingea centrată de Cisotti în fața porții!
Min. 1: Fluier de start în derby-ul Moldovei!
Oțelul: Pap – Adăscăliței, Yabre, Cisse, Zhelev – Cisotti, Zivulic, Joao Pedro – Maciel, Al. Pop, Bodișteanu Rezerve: Stoian, Rusevic, Cîrjan, Jardan, Neagu, Teles, Malle, Tănasă, Ghiocel, Farcaș, Miguel Gomes, Pablo Gaitan Absenți: Dur-Bozoancă (accidentat) Antrenor: Dorinel Munteanu
Poli: Lung Jr – Todoroski, Fl. Ilie, Samayoa, Stefanovic – Bordeianu, Marchioni – Mihai, Roman, Harrison – Kabran Rezerve: Ailenei, Niga, Katanec, Jatoba, Buș, Farcaș, Bettaieb, Allanzinho, Saghiri, V. Ilie Absenți: Itu, Ispas (accidentați) Antrenor: Leo Grozavu
Stadion: Oțelul (Galați) Arbitru: Iulian Călin (Argeș). A1: Adrian popescu (Craiova). A2: Romică Bîrdeș (Argeș) Arbitru VAR: Cătălin Popa (Pitești). Asistent VAR: Andrei Antonie (București)
Meciul Oțelul Galați – Poli Iași are loc în etapa 1 a play-out-ului din Superliga, sezonul 2023 – 2024, iar partida este Live Video Online pe www.prosport.ro.
De asemenea, duelul de pe stadionul Oțelul poate fi văzut și la televizor pe posturile Digi Sport 1, Prima Sport 1 și Orange Sport.
Oțelul Galați și Poli Iași, formații care sunt vecine de clasament în acest moment, se vor duela în runda inaugurală a play-out-ului din Superliga, sâmbătă, 16 martie, de la ora 17:00.
Înaintea acestei confruntări, Oțelul Galați și Poli Iași sunt pe locurile 11 și 12 din play-out, primele de deasupra liniei roșii, ambele cu câte 17 puncte. Imediat sub ele se află FC U Craiova, cu 16 puncte, care în etapa 1 din play-out se va duela cu Petrolul Ploiești. La polul opus, clasamentul este condus de U Cluj, cu 24 de puncte, după ce „șepcile roșii” și-au câștigat duelul din runda inaugurală, scor 3-0 cu FC Botoșani.
Revenind la Oțelul Galați și Poli Iași, cele două formații vor fi la a doua confruntare în doar cinci zile. Dorinel Munteanu și Leo Grozavu s-au duelat și în ultima etapă a sezonului regular, pe 11 martie 2024, atunci când, tot la Galați, partida s-a încheiat la egalitate, scor 1-1. Alin Roman a punctat pentru oaspeți, în timp ce italianul Juri Cisotti a înscris pentru Oțelul.
Stadion: Oțelul (Galați) Arbitru: Iulian Călin (Argeș). A1: Adrian Popescu (Craiova). A2: Romică Bîrdeș (Argeș) Arbitru VAR: Cătălin Popa (Pitești). Asistent VAR: Andrei Antonie (București)
La conferința de presă premergătoare partidei, Dorinel Munteanu a transmis că se așteaptă la o cu totul altă prestație din partea elevilor săi, față de cea pe care au avut-o în precedenta întâlnire cu Poli Iași:
„Am făcut unul dintre cele mai slabe jocuri de când am revenit la Galați, chiar dacă am avut multe ocazii și poate că meritam să câștigăm. E nevoie de o cu totul altă atitudine, mai ales față de modul cum am început partida. E inadmisibil ca un jucător să facă două erori mari în decurs de câteva secunde, de aceea l-am și schimbat (Teles, cel care a provocat penaltiul din care ieșenii au deschis scorul – n.r.). Va fi un alt joc, chiar dacă întâlnim același adversar, iar unicul nostru obiectiv va fi victoria”, a declarat antrenorul Oțelului.
Din tabăra adversă, Leo Grozavu a transmis următoarele:
„Ne-am dorit să obținem, luni, acea victorie care ne-ar fi dat posibilitatea să jucăm în fața propriilor suporteri. Nu am reușit, dar începe un alt campionat și va trebui ca de la meciul următor să fim foarte concentrați.
Întâlnim o echipă pe care o cunoaștem, o echipă luptătoare, care joacă la sacrificiu din primul până în ultimul minut. E important să învățăm unde am greșit la ultimul joc. Dacă eram mai atenți puteam să ne apropiem victoria. Nu a fost să fie și sperăm să învățăm din toate acele greșeli pe care le-am făcut nu doar la Galați, ci și în alte jocuri. Și să încercăm să acumulăm puncte, pentru că de data asta se joacă pe un punct sau trei, nu pe jumătate.
Vom aborda meciul la victorie, încercăm să câștigăm. Sigur că jocul îți arată de fiecare dată în ce stare ești, după care trebuie să știi să gestionezi momentul, pentru că un punct e mai bun decât nimic”, a punctat antrenorul lui Poli Iași.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER