Ovidiu Burcă, epuizat după partida dintre FC Voluntari și Dinamo: „A fost un meci care m-a consumat foarte tare!”. Anunț entuziasmant despre următoarea etapă
Ovidiu Burcă, antrenorul echipei Dinamo București, a recunoscut că a trăit intens meciul cu FC Voluntari, câștigat la limită.
Ovidiu Burcă, epuizat după partida dintre FC Voluntari și Dinamo
Meciul dintre FC Voluntari și Dinamo s-a disputat sâmbătă seară, în cadrul etapei a șasea din Superliga, pe Stadionul „Anghel Iordănescu” și s-a încheiat cu victoria „câinilor”, scor 3-2, după golurile marcate de către Gregorio (min. 24), Costin (min. 46), respectiv Patriche (min. 87). Pentru ilfoveni au înscris Matricardi (min. 19) și Nemec (min. 80).
A fost un meci cu de toate: gol anulat și validat după intervenția sistemului VAR pentru Dinamo, penalty ratat de către ilfoveni și mult suspans. Ovidiu Burcă s-a arătat epuizat la finalul acestei partide.
În ceea ce privește etapa viitoare, Ovidiu Burcă speră ca meciul cu Petrolul Ploiești să se joace pe Arena Națională, pentru că este convins că dinamoviștii vor umple stadionul.
„A fost un meci care m-a consumat foarte tare. Au fost niște momente complicate spre final, dar eu cred că una peste alta cu ceea ce trebuie să rămânem după acest meci este acest spirit pe care echipa îl arată. Asta înseamnă Dinamo: să lupți până la capăt. E important întotdeauna să ai reacție, să ai forța să treci peste un moment neplăcut. Pentru forța asta vreau să le mulțumesc băieților și eu cred că suntem pe un drum bun.
Am trăit la maximum finalul. Au fost niște așteptări foarte lungi (n.r. legat de deciziile VAR). E bine că avem acest sistem, pentru că până la urmă eliminăm greșelile pe care ochiul uman nu le poate sesiza.
Ăsta e spiritul, asta e direcția în care trebuie să mergem: să nu cedăm niciodată. Din exterior, oamenii văd o anumită parte a lucrurile. Noi, în interior, trebuie să fim fim fideli unor principii, să credem în ele, indiferent dacă lucrurile merg mai greu la început. Când te dedici și ești pasionat așa cum suntem noi, când avem acest grup de jucători care arată mai bine de la săptămână la săptămână…
(n.r. despre meciul cu Petrolul) Noi ne dorim foarte tare să jucăm pe Arena Națională. Când avem un gazon de calitate și calitatea jocului nostru crește. Cred că va fi multă lume. Cred că vom avea 30 de mii de dinamoviști în tribune”, a spus Ovidiu Burcă, la flash-interviul de după meci.