Christian Ilic (27 de ani) a transmis că Ovidiu Burcă vrea ca Dinamo să joace un fotbal diferit față de celelalte echipe din România.
Dinamo este în luptă pentru salvarea de la retrogradare, dar stilul propus de antrenorul Ovidiu Burcă încântă din ce în ce mai mulți oameni din fotbalul românesc. Jucătorii pe care îi are sub comandă tehnicianul în vârstă de 43 de ani nu fac excepție, aceștia fiind încântați că li se propune un stil de joc în care au mingea și își pot arăta, astfel, calitățile pe teren.
Transferat în această vară la Dinamo, mijlocașul Christian Ilic a acordat un interviu pentru Dinamo TV, în cadrul căruia a vorbit, printre altele, și despre filosofia pe care antrenorul Ovidiu Burcă o vrea implementată în jocul „câinilor”.
„Burcă vrea să joace un fotbal complet diferit față de toată lumea din România. Este mai concentrat pe minge, pe posesie, pe control. Acest stil se potrivește echipei, cred că putem face asta perfect. Să fiu, sincer, acesta este fotbalul modern, din ziua de azi. Când te uiți la cluburile mari, vezi că toată lumea încearcă să aibă cât mai mult mingea. Nu mai e ca pe vremuri, când se juca cu minge lungă, recuperări și șuturi. Sigur că aceste elemente sunt în continuare prezente în joc, dar acum se pune din ce în ce mai mult accent pe posesie și poziționare. Să gândești mai mult ofensiv decât defensiv”, a declarat Christian Ilic, pentru Dinamo TV.
Transferat în această vară de Dinamo, Christian Ilic se descrie drept o persoană calcă, dar anunță că pe teren poate deveni «gălăgios» dacă situația o cere.
„În primul rând, sunt foarte fericit aici. Despre mine pot spună că sunt o persoană foarte calmă, liniștită, dar dacă pe teren este necesar să fiu gălăgios, pot. În România văd doar lucruri pozitive despre oameni, cultură, mâncare. Dinamo este un club mare, cei din străinătate știu clubul.
Pentru mine a fost foarte ușor să vin aici. M-a convins proiectul! Sună foarte bine și vreau să fac diferența, asta m-a convins să vreau să fac parte din Dinamo.
Ca mijlocaș vreau să planific înainte ca mingea să vină și să am jocul deja pregătit pentru acțiune, care va fi următoarea mea mișcare. Jocul meu este despre mentalitate”, a mai spus Christian Ilic, potrivit sursei citate mai sus.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER